SCM Bacău aniversează anul acesta șapte decenii de existență. Iar directorul său, Ion Șarban va împlini 53 de ani în august. Profesorul Șarban nu ar vrea însă să aștepte ziua sa de naștere pentru a primi și, totodată, oferi colegilor de club cel mai frumos cadou posibil la ceas aniversar: un sediu nou pentru SCM Bacău. Iată de ce antrenorul de lupte dă, în calitate de director, LUPTE serioase pentru ca unul dintre cele mai galonate cluburi sportive din țară să se mute cât mai rapid în casă nouă. Până când Ion Șarban ne va pofti la inaugurarea noului sediu, noi l-am invitat la rubrica noastră săptămânală. Cine știe, poate îi ajută!
Data și locul nașterii: 5 august 1967, Bacău.
Stare civilă: „Sunt căsătorit cu Adina Georgeta și împreună avem doi băieți, ambii luptători, George Emilian (23 de ani) și Luca Ștefan (11 ani), dar și o viitoare noră: Larisa Mariana. Așteptăm nepoții”.
Principala realizare profesională: „Majoritatea satisfacțiilor profesionale sunt legate, evident, de lupte, sport pe care l-am descoperit, deprins și practicat la AS Letea. Ca antrenor am debutat tot la Letea, în 1989, ulterior activând în principal la SCM Bacău, unde sunt și astăzi, dar și la alte structuri sportive precum CSȘ Onesti, LPS Bacău sau AS Lupte. De departe, principalele realizări sunt reprezentate de succesele elevilor mei și, dintr-o listă foarte lungă, voi alege, sperând că ceilalți nu se vor supăra, numele lui Marian Bradea, Constantin Bulibașa și Sorin Tașcă”.
Principalul regret profesional: „Regret faptul că, deși am reușit să cresc generații de luptători extrem de valoroase, nu am izbutit să asigur tuturor suportul motivațional (financiar), care le-ar fi permis să meargă până la capăt în marea performanță. Ultimul exemplu este cel al lui Alex Botez, un sportiv de mare perspectivă, care s-a…«pierdut» nu mai departe de anul trecut. El se adaugă unei galerii de sportivi ce-l are în fruntea listei pe campionul european din 2000, Constantin Bulibașa, astăzi «aproape» cetățean german și, încă luptator important în campionatul Germaniei”.
Sportivul preferat: „Pele- un sportiv model”.
Hobby: „Îmi place să citesc, să conduc mașina (am toate categoriile auto) și, mai nou, să scriu, debutul meu producându-se la «Sportul Băcăuan». Totodată, ador animalele- câini, pisici, porumbei– și mi-ar plăcea să am o fermă”.
Mâncarea favorită: „Mâncarea mediteraneeană”.
Orașul de suflet: „Bacăul”.
Actorii preferați: „Florin Piersic, Dem Radulescu, Radu Beligan, Grigore Vasiliu Birlic”
Muzica preferată: „Sunt multe genuri muzicale care-mi plac: muzica ușoară, de relaxare (Enya), simfonică”.
Vacanța perfectă: „Aproape oriunde, dar musai cu familia, fără griji de serviciu și fără calcule financiare”.
Nu poate trăi fără: „Gândul la Dumnezeu, familie și mișcare”.
Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „Mai întâi, o carte de rugăciuni: consider că mai am mult de recuperat în rugăciune. Apoi, o trusă de tâmplărie: să-mi construiesc o cabană, eventual în copac- tot îmi doresc să le fac una băieților în grădina de acasă- sau chiar o barcă pentru a reuși sa ma întorc în civilizație. Al treilea lucru de luat cu mine ar fi o busolă: să găsesc calea”.
Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Să-mi văd nepoții (pe care deocamdată nu-i am) crescând în mijlocul familiei, să facem la Bacău un campus sportiv, poate chiar în zona Letea, acolo unde sper să obținem și sediul clubului și să readucem SCM Bacău în Top 3 național. Dar pentru ca a treia dorință să se îndeplinească, trebuie ca mai întâi să salvăm SCM din zona nemeritată în care se află: fără sediu, fără o bază sportivă pe măsură”.
Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Nadia Comăneci”.
O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Mi-ar plăcea să ajung în Africa și în Tibet”.
Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „Și, și. Ultimul banc bun auzit: ce e verde, are o sută de ouă și cântă? Corul Armatei”
.
Cum se vede la 70 de ani: „Activ ca om de sport și ca…bunic”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.