(S)PORTretul săptămânii: Costi Sdrobiș, discipolul de ieri, maestrul de azi

În 2009, când patriarhul medicinei sportive din România, Teofil Bora a părăsit această lume, un sportiv venit tocmai de la Focșani pentru un cosult a rămas cu privirile pironite pe lacătul micului cabinet înghesuit în burta stadionului „Municipal”. Apoi, a ridicat deznădăjduit brațele spre cer: „Și noi ce vom face de acum înainte? La cine vom mai merge?”. Întrebarea părea fără răspuns. Și totuși, răspunsul a venit. Nu a venit din cerurile spre care se înălțase „medicul de profesie om”, ci chiar din cabinetul în care doctorul Bora își petrecuse ultimii zece ani de viață alături de un discipol pe măsură, kinetoterapeutul Costi Sdrobiș. Costi Sdrobiș a dus mai departe ștafeta predată de Teofil Bora. În stilul competent, blând și totuși autoritar al lui Teofil Bora. Dacă ar auzi sau ar citi aceste cuvinte, dom’ doctor Bora ar zâmbi și, fiind un sentimental fără pereche, probabil că, de acolo de sus, de unde continuă să ne privească cu drag, ar încerca să-și ascundă lacrimile șfichiuind cu vorba: „Ia mai lăsați prostiile, măi, băieți. S-auzim mai bine ce are de spus Costi”. Prin urmare, îi dăm cuvântul lui Costi Sdrobiș, protagonistul de azi al (S)PORTretului săptămânii. Prietenului Costi.

Data și locul nașterii: 19 octombrie 1976, Bacău.

Stare civilă: căsătorit din 2001 cu Mihaela, împreună au un băiat, Matei, născut pe 17 noiembrie 2004, elev în clasa a zecea la CN „Gheorghe Vrânceanu”.

Principala realizare profesională: „E greu, poate chiar imposibil să fixez pricipalele realizări profesioanle. Oricât aș vrea să focalizez recuperarea lui X să zicem sau, știu eu, reușitele cu echipa de volei feminin, aș avea senzația că iau dintr-o parte și las un gol în cealaltă. Prin urmare, ca să răspund totuși la întrebare, aș vorbi în ansamblu despre feedback-ul, despre relația, despre reușitele avute cu sportivii cu care m-am intersectat în plan profesional”.

Principalul regret profesional: „Aici e foarte simplu: faptul că nu am avut șansa de a mai lucra măcar doi-trei ani cu domnul doctor Teofil Bora, de la care am învățat enorm, enorm! Eram încă în acumulări, iar dispariția doctorului Bora a fost ca o frână pusă la un hiper-elan. Am simțit foarte dur acel moment și în plan uman, și în plan profesional. Îmi crescuseră ceva aripi, dar aș mai fi avut nevoie de o perioadă de timp pentru a desăvârși anumite cunoștințe”.

Sportivul preferat: „E clar că mă voi feri să nominalizez unul din sportivii cu care am lucrat. Mă voi îndrepta spre cel pe care-l consider cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor, Diego Armando Maradona”.

Hobby: „Mișcarea de întreținere alături de fiul meu Matei pe care o facem în mod constant în natură. Fie că e la Trebeș, fie că e la Valea Budului, fie că e bicicletă, fie că e drumeție, fie că e miuță, ea este o componentă de bază a existenței noastre. Un alt hobby este cititul și nu doar de specialitate. Această pasiune are ca fundal și pedepsele pe care bunicii paterni mi le aplicau atunci când mă prindeau citind; era fructul oprit. Și ar mai fi un hobby: grădinăritul. Am la Hemeiuș un mic teren cu iarbă și pomi pe care-l îngrijesc cu mult drag și care mă relaxează foarte mult”.

Mâncarea favorită: „Nu sunt gurmand și, de regulă, mănânc puțin, așa că mi-e greu să aleg un fel de mâncare favorit. Hai să spunem o supă sau poate o ciorbă, în orice caz o mâncare ușor dichisită”.

Orașul de suflet: „De la noi, clar, Bacăul. Din străinătate, până anul acesta poate ca ași fi spus Barcelona sau Parisul, dar în vară am descoperit Sozopolul, un oraș din Bulgaria care, efectiv, m-a cucerit”.

Actorii preferați: „Sigur Gheorghe Dinică, un titan. Și Al Pacino”.

Muzica preferată: „Intru din nou într-o zonă comună: ascult aproape orice fel de muzică, numai să fie de calitate”.

Nu poate trăi fără…: „Deși pare un stereotip, nu pot trăi fără familie. Cel puțin, fiul meu Matei este ca aerul pentru mine. Și fiind o peroană sociabilă, nu pot trăi nici fără prieteni”.

Vacanța perfectă: „Ne întoarcem, inevitabil, la familie și la mișcare. Aș opta pentru o vacanță activă, fie ea la mare sau la munte deoarece agreez ambele zone”.

 Trei lucruri de luat pe o insulă pustie: „La tendințele lumii actuale, aș zice că nu ar fi deloc rău să ajung pe o insulă pustie. Nu cred că m-aș mai întoarce. Dar ca sa mă simt perfect acolo, aș lua cu mine familia, prietenii și cât mai multe cărți”.

Trei dorințe pe care i le-ar putea îndeplini peștișorul de aur: „Sănătate pentru mine, pentru familia mea și pentru toți cunoscuții. A doua dorință este să-mi văd fiul realizat profesional, familial și sufletește. Mi se pare deja că cer prea mult și, ca să nu-l mânii pe Dumnezeu, mă opresc la aceste doua dorințe. Dacă ele se îndeplinesc, de altceva nici nu mai e nevoie”.

Personalitatea cu care ar ieși la o cafea: „Ar fi multe persoane dragi- nu neapărat personalități- cu care îmi place să ies la o cafea și chiar ies de regulă. Dar dacă aș putea să aleg, în acest caz aș prefera să mai stau o dată la o cafea cu domnul doctor Bora. La o cafea pe care el să o pregătească la micul reșou pe care noi îl aveam în cabinetul medical de la stadion”.

O nebunie pe care a făcut-o sau pe care ar dori să o facă: „Fiind crescut într-o zonă interesantă a orașului, în Groapa cu Lei, am făcut multe nebunii și la școală, și pe lângă școală. Hai sa mă opresc la o nebunie din Facultate. Aveam ora de gimnastică cu domnul profesor Bibire și deja acumulasem mai multe absențe, așa că nu mai puteam lipsi. La domnul profesor Bibire era obligatoriu sa te prezinți cu echipamentul sportiv. Numai că în noaptea de dinainte trăsesem un chef pe cinste la un prieten și nu am mai avut timp sa trec pe acasă. Am împrumutat o pijama de la prietenul la care se ținuse cheful și așa m-am prezentat la oră de era să cadă pe spate domnul profesor când mi-a văzut ținuta”.

Ce a învățat în aceste vremuri create de pandemia noului Coronavirus: „Nimic care sa nu-mi fi fost deja cunoscut și pe care să nu fi aplicat în mod curent din educație, din discreție sau din respect și înainte. Mă refer și la igienă, și la distanțare, și la timpul rezervat familiei și prietenilor”.

Capitolul bancuri: le spune sau le ascultă? „”Pe vremuri, spuneam. Acum, ascult”. Și daca prietenul Costi ascultă, noi spunem. Spunem că doi frați siamezi merg la doctor, iar unul din ei spune: „Domnule doctor, am o problemă: am descoperit că fratele meu e gay”. Doctorul se miră: „Și totusi nu văd care ar fi problema”. La care tipul: „Păi, avem un singur fund”.

Cum se vede la 70 de ani: „Dacă s-ar putea, ca acum. Continuând să profesez, probabil ceva mai soft, continuând să fac mișcare, tot soft și alături de familie și de prieteni. Nu mi-aș putea dori altceva”.