12 noiembrie 2024

Spitalul Municipal a primit numele Sfintei Maria

Spitalul Municipal stă de astăzi sub protecția Sfintei Fecioare Maria. Denumirea nu a fost aleasă întâmplător!

„Sunt aproape 4 ani de când port zilnic la piept stema municipiului Bacău, stemă în care este reprezentată ocrotitoarea orașului nostru – Maica Precista împreună cu Pruncul”, spune primarul Cosmin Necula.



„Am fost convins că acesta trebuie să fie numele spitalului nostru încă din toamna anului 2016, când m-am prezentat prima oară în fața instanței pentru anularea contractului cu vechiul constructor, cel care ținea lucrările blocate de peste doi ani. Au urmat apoi nenumărate proceduri și demersuri care, iată, astăzi pot spune că nu au fost în zadar”, a mai declarat edilul Bacăului.

Lucrările de amenajare a etajelor destinate pacienților de COVID sunt aproape finalizate.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014