Peste 30 de pacienți care s-au prezentat la Spitalul Județean de Urgență Bacău cu accident vascular celebral au fost tratați anul acesta printr-o metodă inovativă: procedura de tromboliză intravenoasă. Aceasta a fost introdusă în luna aprilie prin programul-pilot „Acțiunea prioritară pentru tratamentul intervențional al AVC”, derulat de Ministerului Sănătății. Unitatea medicală băcăuană este parte din acest program național, alături de alte 42 de spitale județene din întreaga țară.
Această intervenție se aplică acelor pacienți care au un debut de accident vascular celebral (AVC), fiind o procedură ce trebuie efectuată imediat, prin tratament perfuzabil, la indicația unui medic neurolog. Terapia duce la o scăderea semnificativă a consecinţelor extrem de severe ale unui accident vascular cerebral.
Echipa care efectuează această procedură, din momentul în care pacientul ajunge la spital, este formată din personalul de la Unitatea de Primiri Urgențe, de la Radiologie, de la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă și, bineînțeles, de la Secția de Neurologie.
Ce înseamnă tromboliza intravenoasă
Tromboliza intravenoasă este o metodă terapeutică netraumatizantă ce constă în injectarea unei substanțe trombolitice, care se administrează intravenos și dizolvă cheagul de sânge care blochează circulația, iar țesutul cerebral parțial ischemiat nu se mai necrozează, astfel încât deficitul neurologic se remite complet.
„Procedura nu poate fi aplicată decât în primele 4,5 ore de la producerea atacului cerebral, în așa-numita «fereastră terapeutică». Chiar dacă nu este posibilă aplicarea trombolizei (pentru care trebuie respectate niște criterii clinice și paraclinice foarte stricte), asistența medicală a acestor bolnavi într-un serviciu de specialitate mărește șansele de supraviețuire și de recuperare. De aceea, foarte important este ca pacientul să se prezinte la spital la primele semne ale accidentului vascular”, a explicat dr. Adriana Mihăilescu, medic specialist neurolog în Spitalul Județean de Urgență Bacău.
Dr. Doina Lazăr, medic șef Secție Neurologie: „Time is brain”
Medicii specialiști atrag atenția asupra faptului că este esențial ca la apariția primelor simptome neurologice să se solicite imediat o ambulanță și să se prezinte pacientul într-un serviciu de urgență. Dr. Doina Lazăr, medicul șef Secție Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Bacău, a prezentat și care sunt simptomele neurologice care pot apărea brusc:
• tulburări motorii și senzitive, de obicei sub forma unei hemiplegii sau hemipareze (paralizie a unei jumătăți a corpului);
• tulburări de vorbire – de exprimare sau de întelegere a vorbirii;
• tulburări de deglutiție (înghițire), schimbarea bruscă a vocii, de asemenea brusc instalate;
• tulburări de echilibru sau în coordonarea mișcărilor;
• diplopie (vedere dublă) instalată brusc;
• tulburări de vedere cu pierderea bruscă a vederii la un ochi;
• asimetria bruscă a feței.
În cele 6 luni, de când această procedură este aplicată și în Spitalul Județean de Urgență Bacău, s-au prezentat circa 600 de pacienți diagnosticați cu AVC. Dintre aceștia, doar 6% au putut fi tratați prin metoda inovativă (procedura de tromboliză intravenoasă), fiind eligibili în tratament urmare a faptului că s-au prezentat în „fereastra terapeutică” la spital. Cel mai tânăr pacient care a beneficiat de acest tratament are 38 de ani, iar cel mai în vârstă, 93 de ani. Dintre acești pacienți, 29 „au plecat pe picioarele lor acasă”, în sensul că nu au mai rămas cu sechele post-accident. Sunt însă și 9% din cazuri care au decedat (4 pacienți), însă acest procent este mult diminuat față de media de 18% cât se înregistrează în cazul tratamentelor clasice a AVC-urilor. „Foarte importantă este și echipa de lucru, care s-a coagulat foarte bine în spitalul nostru, atunci când vorbim de o astfel de intervenție. Și, iar foarte importantă este prevenția și adoptarea unui stil de viață sănătos, pentru a preveni aceste accidente vasculare”, a precizat și dr. Elena Bilbor, medic șef Urgențe.
Un bilanț al acestor intervenții, în perioada de implementare a programului, a fost prezentat presei joi, 24 octombrie, de către dr. Adriana Mihăilescu, medic specialist neurolog – coordonatorul programului, dr. Doina Lazăr – medic șef Secție Neurologie, dr. Ioana Raluca Dinu – director medical și dr. Elena Bilbor – medic șef Unitatea de Primiri Urgențe (foto). Bilanțul aplicării acestor proceduri în spitalul băcăuan a fost premiat la Conferința Națională de Stroke (AVC), care a avut loc recent (16-18 octombrie), la București.
AVC-ul ischemic reprezintă aproximativ 75% din toate atacurile cerebrale și este cauzat, de obicei, de ocluzia (astuparea) unui vas de sânge, cu oprirea consecutivă a debitului sangvin și, în consecință, a aportului de oxigen și glucoză în teritoriul cerebral irigat de vasul respectiv, ducând în final la pierderea definitivă a țesutului cerebral și sechele pe viață.
„Acest program este un bun exemplu de practică medicală. Este un program susținut de Ministerul Sănătății, care a acordat până acum Spitalului Județean de Urgență 50.000 de lei pentru derularea lui. Am intervenit și noi, echipa de conducere, cu venituri proprii, pentru achiziționarea tratamentului perfuzabil, pentru a nu fi sincope în intervenții, pentru a asigura permanent accesul la tratament al pacienților, dar avem semnale și că se vor suplimenta alocările de la bugetul de stat.”
dr. Ioana Raluca Dinu, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.