18 decembrie 2024

Spiriduşii Ghiduşi și-au îndeplinit misiunea la Grădinița AGRICOLA

Astăzi, 18 decembrie, la sediul Agricola Internațional, Spiridușii Ghiduși ai Moșului au avut o misiune dificilă, anume să găsească 100 de Puișori Moțați care dispăruseră brusc din baza de date a Crăciuniței.

Treabă grea și complicată pentru cei doi Spiriduși Ghiduși!



Norocul lor că Zâna Iarnă le-a trimis ajutoare de nădejde: steluțe strălucitoare mișcătoare, fulgi de nea dansând prin cer și oameni de zăpadă zâmbitori, îngerași zglobii și elfi urecheați, ba chiar și pinguini legănându-se încoace și-ncolo aduși de la Polul Nord. Toată lumea a căutat cu emoţie și atenție locul în care ar fi fost posibil să se rătăcească cei 100 de copii de la Grădi.

Dar ce să vezi?

Anastasia, un Puișor Moțat ajuns la şcoală, umbla din poartă în poartă, împreună cu cei 100 de copii, căci, în cei patru ani de grădiniță a învățat inclusiv să aibă grijă de ei, oriunde s-ar afla. Au ajuns cu toții, cântând colindă aleasă, până la Agricola Internațional, unde Zâna Iarnă și Spiridușii Ghiduși, ba chiar și cei peste 100 de spectatori – părinți și angajați ai companiei – își făceau griji pentru ei.

Bucurie mare în casa Agricola!

Spiridușii mari și mici l-au primit și pe Moș Crăciun, care strălucea de fericire că baza lui de date a fost recuperată integral și niciun copil nu a fost uitat, ba chiar toți au fost dăruiți cu zâmbete, căldură și aplauze furtunoase.
Toate cadourile s-au potrivit exact pentru numărul de Puișori Moțați, deci misiunea a fost îndeplinită cu succes.

Suntem cu toții foarte fericiți pentru că cea mai tânără echipă de educatoare a Grădiniței Agricola a fost prezentată astăzi tuturor partenerilor, fondatorilor, conducerii Agricola Internațional, într-o manieră ludică, de poveste, specifică activității cu preșcolarii.
Grădinița AGRICOLA, cu o istorie de 40 de ani, a devenit începând cu anul școlar 2024-2025 o unitate cu personalitate juridică de drept privat și utilitate publică, un nou lăcaș al educației timpurii în care jocul și starea de bine a copiilor au drept scop formarea competențelor specifice care să asigure adaptarea micuților la viaţa de școlar. De asemenea, consider că noua Grădiniță AGRICOLA a devenit, începând cu 2024, un nou lăcaș al formării și dezvoltării profesionale, la standarde de calitate înaltă, a tinerelor educatoare.

Eliza Marga Lăpușneanu, Director Grădinița Agricola

”Amplul proces de transformare prin care Grădinița AGRICOLA a trecut în 2024 demonstrează că aceasta se aliniază în totalitate celei mai prețioase valori ale fondatorilor săi: REPUTAȚIA. Suntem păstrătorii devotați ai unei afaceri sănătoase, gândită și dezvoltată pe termen lung. Respectăm tradiția și valorile transmise nouă de predecesori. Îi tratăm pe angajați, acționari și parteneri cu respect și onestitate. Ne respectăm promisiunile. Construim tradiție și expertiză pentru generațiile viitoare.
La Grădinița AGRICOLA asigurăm cele mai bune standarde în activitatea de educație și de îngrijire copii: fiecare cadru didactic dispune de propriul îngrijitor-copii calificat, astfel încât educatoarele să poată oferi preșcolarilor, neîntrerupt, 100% servicii de educație de înaltă calitate. Grădinița dispune de un patrimoniu impresionant de costumații, care integrează roluri și personaje din lumea mirifică a celor mici (costume realizate de 40 de ani încoace) și de un know-how impresionant moștenit de la generațiile anterioare de cadre didactice, păstrat ca tezaur de valori, care este pus la dispoziția cadrelor didactice nou-sosite în echipă, ca sprijin necondiționat pentru dezvoltarea profesională.”

Cristian Călin, Manager Relații Publice și Comunicare – Grupul de firme Agricola



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img