O groaza de oameni, iesiti de la filmul „Aferim”, care descrie o imagine deloc idilica a plaiului valah de la 1830, s-au declarat socati de atmosfera româneasca a acelei perioade, de sclavia tiganilor, de comportamentul boierilor si de inapoierea in care se afla poporul.
Eu zic ca acest soc nu ar fi trebuit sa existe.
In primul rând, nu ar trebui sa ne imaginam ca românii din secolul al XIX-lea erau la fel ca cei de astazi. Sa judeci moravurile de la 1830 cu normele de la 2015 este imposibil.
In al doilea rând, iarasi cadem in pacatul ostracizarii, imaginându-ne ca numai noi eram asa.
In anul de gratie 1830, in SUA existau doua milioane de sclavi negri, peste 6.000 se aflau doar in Districtul Columbia in care e amplasata capitala, Washington. Tot in acelasi an, guvernul australian, supus coroanei britanice, legitima masacrarea aborigenilor, oferind câte cinci lire pentru fiecare adult si câte doua pentru fiecare copil omorât. La 1830, armata franceza demara genocidul din Algeria, cu mascrul de la Blida.
Problema este ca românilor le-a fost cultivata ideea ca ar fi existat o „epoca de aur” in care totul era perfect in tara, boierii erau niste literati indragostiti de cultura, taranii munceau câmpul cu voiosie si numai un ghinion teribil a impiedicat dezvoltarea tarii.
Realitatea este, ca de obicei, mai complexa.
