În Polonia, un val de dorință pentru implicarea militară în Ucraina pare să fi crescut spectaculos în ultimul an, potrivit datelor publicate de Rzeczpospolita. Oamenii încep să susțină trimiterea trupelor sau chiar să se ofere voluntari pentru lupta în Ucraina. 27,1% dintre intervievați consideră că Polonia ar trebui să permită cetățenilor săi să lupte în Ucraina. În 2023, doar 3,4% au împărtășit această opinie. Acest lucru ridică semne de întrebare și preocupări în ceea ce privește stabilitatea și securitatea regiunii.
Cu o istorie tumultuoasă și adesea marcată de tendințe sinucigașe în politica externă, Polonia pare să se îndrepte către un conflict direct cu Rusia, un risc care ar putea avea consecințe devastatoare pentru întreaga regiune. Întrebarea care se ridică este: cum reacționează România în fața acestei provocări?
Pe rețelele sociale și în discuțiile publice, se pot observa voci care susțin vehement o intervenție militară românească în Ucraina. Politicienii, pe de altă parte, par să investească resurse semnificative în întărirea capacităților militare și în crearea unor infrastructuri adecvate pentru susținerea „partenerului strategic”. Totuși, o chestiune crucială rămâne neadresată: suntem pregătiți pentru așa ceva?
Cu toate că se observă o campanie de recrutare în Armata Română, fie că este vorba despre serviciul activ, fie că e vorba de voluntari pentru rezervă. Dar, vai!, soldele sunt mici și neatrăgătoare. În acest moment, capacitatea militară a țării noastre nu pare să fie pregătită pentru un conflict direct. Situația nu este una singulară, ci este comună și altor țări membre NATO, inclusiv Germania, Franța și Marea Britanie, care au suferit reduceri semnificative ale bugetelor militare în ultimii ani.
Cu toate acestea, faptul că nu suntem complet pregătiți nu trebuie să fie un motiv să nu participăm la nebunie dacă așa vine ordinul. Până la urmă, nici în 1916 și nici în 1941 nu eram pregătiți. Diferența ar fi că atunci, măcar era vorba de un interes național. Acum e vorba de interesele altora.
Sunt mulți români care înțeleg aceste aspecte și nu sunt orbiti de propagandă. Cu toate acestea, trebuie să fim conștienți că clasa politică este adesea subordonată unor structuri externe și poate fi influențată să urmeze anumite direcții, indiferent de interesul național.
Și asta o știu și românii. Cel puțin o bună parte din cei care nu au fost încă orbiți de propagandă. Dar, repet, asta nu înseamnă că, dacă se va primi ordinul de la hegemon, nu se va da ordinul. Pentru că astăzi, mai mult ca niciodată în istorie, clasa politică este subordonată unor structuri externe și caută să-și mențină privilegiile executând întocmai și la timp ceea ce li se cere.
Singura speranță este într-o întorsătură ciudată a istoriei care să schimbe brusc lucrurile.
