Poate că titlul care ar exprima cel mai bine esenţa cărţii lui Varujan Vosganian ar fi „Noi nu am fost învăţaţi cu libertatea”. Vineri, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Centrul de Cultură „George Apostu” a fost într-adevăr un spectacol, dar nu numai al cărţii, ci şi al muzicii, al ideilor, şi, trebuie spus, un Spectacol al Lumii. Spectacolul cărţii a avut drept suport lansarea volumului „Statuia comandorului” (Editura Polirom, 2018), autor poetul, romancierul, omul politic, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România – Varujan Vosganian. Cartea este o reeditare a celei apărută în 1994, recitită şi revăzută, după cum a mărturisit autorul. Au fost prezenţi colegi de partid ai autorului, scriitori băcăuani, membri ai Uniunii Armenilor din România, Filiala Bacău, uniune care a fost parteneră, împreună cu Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza” la acest proiect.
Cartea cuprinde patru nuvele, toate cu titluri parobole: Statuia comandorului, Cercul de aramă, Surâsul Giocondei şi Cercul lui Arhimede. Manuscrisul a fost refuzat la tipar înainte de 1989, fiind tipărit după 30 de ani. De ce? E limpede, fiecare nuvelă este o experienţă cumplită a unor oameni obişnuiţi, muncitori, ţărani, intelectuali, comercianţi, care au în comun viaţa din spaţiul concentraţionar, fiind povestite critic de profesorul universitar Vasile Spiridon şi răstălmăcite de criticul Adrian Jicu, iar în opinia secretaruluii de stat Gheorghe Popa, cartea este o poveste a supravieţuirii în regimul comunist.
S-au spus şi s-au afirmat idei interesante, care au încercat să aducă cartea cât mai aproape de cititor, lucrurile fiind, în final, lămurite de însuşi autorul, Varujan Vosganian: „Cartea are un merit: este autentică, este aşa cum am trăit-o şi am scris-o atunci. Este o carte sinceră, scrisă cu mijloacele literare. Noi am fost învăţaţi cu comunismul. Nu luptam decât izolat împotriva acelui regim, neluptând împoptriva lui, nu meritam să se schimbe, dar dacă tot s-a schimbat, noi nu am fost pregătiţi să fim liberi, nu am fost educaţi să fim liberi şi ce este mai grav este că am uitat să ne educăm copiii, care sunt acum vulnerabili. Despre aceste lucruri este vorba în «Statuia comandorului», care foarte bine se putea chema Statuia dictatorului, Statuia revoltatului etc.”, a spus Varujan Vosganian.
Am afirmat la început că a fost şi un Spectacol al muzicii. Au încântat publicul micii şi talentaţii pianişti Maria Sailă (cls. a III-a), Darius Zorilă (cls. a IV-a), Mihnea Berilă (cls. a V-a), elevi ai Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, îndrumaţi de prof. Cornelia Zurita Villafranca, care, în finalul manifestării, a interpretat „Preludiu”, de George Enescu.
Alte consideraţii, declaraţii şi opinii, în ediţia de luni, 5 noiembrie a ziarului „Deşteptarea”.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.