Am o dedicație, de dincolo de timp, de la Forugh Farrokhzãd, marea poetă iraniană modernă, pe noua ei carte „Casa este neagră”, tradusă din persană de Gheorghe Iorga: „Prietenei mele, Carmen Mihalache, din partea lui Forugh, cu iubire!”. E scrisă în persană, cu varianta în română, autor al micului joc, ingenios, sensibil (m-a mișcat, recunosc), fiind chiar traducătorul acestui volum. Care cuprinde mai multe secțiuni: extrase din scenariul filmului documentar „Casa este neagră”, povestiri, note dintr-o călătorie, interviuri, un glosar și repere biobibliografice. Gheorghe Iorga a alcătuit această carte, a antologat textele și s-a îngrijit de întreg cuprinsul, rotunjind seria începută la Editura Tracus Arte cu volumul de poezii „Să dăm crezare începutului de anotimp rece” (un florilegiu ) și „Nu există culoare dincolo de negru.
Scrisori cu autoaprindere”, înfăptuind un important act de cultură. Și în substanțialul Cuvânt înainte, și în intervenția de la Centrul de Cultură „George Apostu”, făcută cu prilejul lansării cărții (prezentată de criticul literar Adrian Jicu) și al spectacolului de teatru–videofilm, Gheorghe Iorga a spus cuvinte memorabile despre opera și personalitatea lui Forugh Farrokhzãd, prematur dispărută, la doar 32 de ani, fără să fi avut timpul de a-și împlini destinul de scriitoare de anvergură, înzestrată cu un puternic, original talent, cu spirit critic și analitic, cu energia de a deschide noi drumuri pentru literatura și arta iraniană, în direcția modernității, a sincronizării cu Europa.
Performance-ul „Spectacolul lumii–Estul întâlnește Vestul”, un proiect imaginat și realizat de Gheorghe Geo Popa, în colaborare cu Chromatique Photo Studio & Art Gallery, a avut în plan central pe actrița Eliza Noemi Judeu, care a exprimat cu dramatism conținut, cu tulburătoare profunzime și emoție, stări de tristețe, singurătate, revoltă, aparținându-i lui Forugh cea dispărută în momentul evocării unor istorii din trecut.
Ea vorbește despre povestea ei de iubire, sfârșită dureros, și imaginile din videofilm (cei care l-au produs sunt Ovidiu Ungureanu și Marius Siminiceanu) surprind doi tineri îndrăgostiți alergând în natură, într-un minunat peisaj, însoțiți de un câine jucăuș, Parcă sunt copii Paradisului, îmbătați de iubire, figurați, cu grație adolescentină, de talentații coregrafi Andra Romașcanu și Gabriel Scalschi, ei corporalizând ideea de iubire și de libertate, de fericire. Muzica, în primul rând cea ritualică, întregește armonios acest performance, este un veritabil personaj, creând o densă atmosferă poetică: Ali Asghar Rahimi (Iran) – tanbour și voce, Andrei Kivu (Franța) – violoncel, Călin Grigoriu –chitară clasică.
Cele câteva secvențe din documentarul „Casa este neagră” realizat într-o leprozerie de scriitoare, cât și alte succinte, fulgurante imagini adaugă semne și adâncesc sensuri, transcriu eliptic și sugestiv trăiri, neliniști, stări difuze, izbucniri de revoltă, proiectul imaginat și transpus în act artistic de Gheorghe Geo Popa fiind o frumoasă reușită.
Cât despre mine, pot să spun că o simt foarte aproape pe Forugh cea rebelă și cu suflet rătăcitor, îi cunosc nefericirea de a nu fi înțeleasă, singurătatea, senzația că e captivă, ca femeie musulmană, într-o lume închisă, plină de ziduri reci, dușmănoase, așa cum este m-au ars pe dinăuntru scrisorile ei cu „autoaprindere”, pline de suferință, de disperare, da, e ca și cum am fi prietene peste timp, urând vulgaritatea, ipocrizia, meschinăria. Și iubind la fel de mult iubirea, firescul, libertatea, arta.
