– bacauanii care au participat sâmbata la show-ul aerian pregatit de Baza 95 Aeriana Bacau, au trait momente unice – spectacolul a fost sublim, iar senzatiile traite pe durata evolutiilor aeriene, au fost de nedescris – si anul acesta, vedeta show-ului aerian a fost MiG-ul 21 LanceR, pilotat cu maiestrie de generalul Catalin Bahneanu, comandantul Bazei 86 Aeriene Fetesti – in câteva rânduri, prestatia acestuia le-a deranjat frizura, participantilor si le-a crescut brusc nivelul de adrenalina
Decolare, evolutie, aterizare. In acest ritm au evoluat pilotii aeronavelor care s-au prezentat fara cusur in fata unui public dornic de spectacol si senzatii tari.
Show-ul aerian gazduit de Baza 95 Aeriana Bacau, de Ziua Portilor Deschise, a inceput sâmbata la ora 10.00, o data cu aterizarea unui avion Spartan, din care a coborât generalul – maior Laurian Anastasof, seful Statului Major al Fortelor Aeriene Române.
Dupa salutul oficial si prezentarea garzii de onoare, a inceput evolutia aeronavelor.
Pret de trei ore jumatate, cerul Bacaului a fost brazdat de aeronavele sport ale Aeroclubului României, de Zlin, Vigla, Hercules C130, MiG-21 LanceR, IAR-99 Standard, IAR-330 Socat, IAR- 99 Soim, IAK 52, IAR 316B, C27J Spartan.
Posted by Desteptarea de Bacau on Saturday, June 11, 2016
Evolutiile pilotilor au fost completate cu parasutari militare demonstrative, exercitii solo, survol, sprijin, atac, insertie de Forte Speciale, blocare, extractie de Forte Speciale, degajari, survol in formatie.
Toate acestea au fost posibile datorita colaborarii dintre Baza 95 Aeriana Bacau cu Baza 90, Baza 86 si Baza 71.
Misiunile si exercitiile comune i-au ajutat pe piloti sa comunice si sa actioneze in sincron. Aeronavele au zburat deasupra Bacaului intr-o armonie deplina, publicul spectator simtind din plin adrenalina din timpul exercitiilor demonstrative.
Artileria antiaerina, Fortele Speciale si aeronavele au simulat un atac impotriva inamicului, iar desfasurarea de forte i-a tinut pe spectatori cu sufletul la gura.
[wonderplugin_gallery id=”594″]
Zgomotul tunurilor de la antiaeriana, mitralierele care scuipau foc cu foc, zgomotul specific al elicopterelor si motoarelor aeronavelor implicate in atac, i-au purtat pe spectatori in lumea reala, din teatrele de razboi.
Dupa evolutiile la inaltime, pilotii au defilat cu aeronavele prin fata publicului spectator, care i-a primit cu aplauze si ovatii. Vom reveni cu amanunte.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.