23 decembrie 2024

Centrul de permanență din orașul-stațiune de la poalele Nemirei a devenit Centru Medical

Soții Mihaela și Adrian Cotîrleț au dus medicina de excelență și în Slănic Moldova

Dotări de ultimă generație, medici din diferite specialități medicale, cabinete bine organizate și primitoare, medicină de familie în program de permanență. Toate acestea se regăsesc de joi, 17 septembrie, în Centrul Medical din Slănic Moldova grație unei investiții private a familiei Cotîrleț, respectiv a prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal de Urgență Moinești, și a dr. Mihaela Cotîrleț, care administrează Clinica medicală MALP Moinești. O familie care a făcut performanță în domeniile în care activează de ani de zile, care a așezat la loc de cinste Moineștiul pe harta medicinei de excelență și care, acum, vrea să aducă această excelență în domeniul medical și în orașul-stațiune de la poalele Nemirei.

Au înființat aici un Centru de permanență, cu 7 medici de familie, care a intrat deja în funcțiune și în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate încă din luna august a acestui an, iar acum a extins această investiție într-un Centru Medical în care deja își vor desfășura activitatea 5 medici de medicină internă, nefrologie, psihiatrie, reumatologie, dietetică și boli de nutriție. Un centru complex, care vine mai aproape de locuitorii zonei, dar care se adresează și turiștilor ce se cazează pentru relaxare și tratament în stațiune.



Dr. Mihaela Cotîrleț și prof.univ. dr. Adrian Cotîrleț

„Acest centru medical privat este gândit într-o schemă mai amplă de reabilitare a stațiunii balneoclimaterice Slănic Moldova din punct de vedere medical. Mergem pe principiul ca acest climat deosebit al stațiunii și izvoarele seculare de aici să fie puse în valoare și medical. Adică cel care vine aici în stațiune să beneficieze întâi de un consult medical și apoi de recomandările terapeutice de rigoare. Este un centru medical compus dintr-un centru de permanență autorizat de Direcția de Sănătate Publică Bacău și care este deja în relații contractuale cu Casa de Sănătate, și un ambulatoriu medical al societății MALP, cu 5 medici angajați acolo, de diferite specialități, care vor lucra și în acest centru. Am deschis acum toate aceste cabinete, urmând ca un cabinet de balnefiziologie și o bază de tratament să funcționeze aici începând cu data de 1 octombrie 2020. Am vrut să aduc medicina de calitate și în Slănic, pentru că am și o obligație morală față de acest oraș-stațiune care acum două luni mi-a acordat titlul de Cetățean de Onoare. Am spus încă de atunci că voi revigora medical și această zonă, iar acum asta am făcut: promisiunea mea a devenit o certitudine. Deja gândim un parteneriat și cu Universitatea de Medicină și Farmacie «Gr.T. Popa» Iași, cu Spitalul Clinic de Recuperare din Iași și, bineînțeles, cu Spitalul Municipal de Urgență Moinești, pentru asigurarea și de urgențe medico-chirurgicale. Ne dorim, eventual, și un centru de studiu pentru a putea vorbi obiectiv de calitățile aerului și a apelor minerale de aici care sunt atestate și de Institutul Național în această direcție, pentru a pune cu adevărat în valoare această stațiune.”

Prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț

În afară de aceste specialități medicale, în acest Centru Medical din Slănic Moldova pacienții vor beneficia și de un platou paraclinic, pentru că aici au fost instalate: un aparat de analize de laborator, ecograf, spirometru, puls-oximetru și un fibroscan (necesar în investigațiile care stabilesc gradul de fibroză al ficatului). Totodată, aici se poate acorda și ajutor de urgență în caz de necesitate, centru având în dotare și defibrilator, sondă de intubație oro-traheală, dulap de urgență cu toate medicamentele necesare.

„Ideea acestul Centru Medical este în exclusivitate a soțului meu care de câte ori a venit în Slănic Moldova a spus că aici se simte ca acasă. E peisajul miric, sunt izvoarele, e aerul ozonat. Și s-a gândit că merită ca această stațiune să aibă și un astfel de centru, dar și un act medical de înaltă calitate. Așa am înființat acest Centru Medical, cu un centru de permanență, pe un program de funcționare de luni până vineri de la ora 15.00 până a doua zi la ora 08.00 și în zilele de weekend și sărbători legale 24 de ore din 24, cu 7 medici și 7 asistenți medicali, dar și cu alte cabinete de specialitate. Asociem această activitate medicală cu frumusețea acestei zone, cu resursele ei naturale, pe care vrem să le valorificăm și din punct de vedere medical. Ne adresăm și celor care vin în această stațiune, nu numai celor care locuiesc aici. De asistența medicală din acest centru vor beneficia inclusiv turiștii care vin aici la tratament. Medicii noștri o să recomande anumite tratamente, vor elibera rețete, îi vor ajuta pe pacienți să înțeleagă de ce boli suferă și, bineînțeles, le vor stabili anumite scheme în ceea ce le este indicat în afecțiunea lor, ori tratament fizio-terapic, ori apele minerale, ce regim igienico-dietetic să urmeze, de la ce izvor să bea apă. Toți vor pleca mulțumiți de la noi.”

Dr. Mihaela Cotîrleț

La evenimentul de inaugurare al centrului au participat Gheorghe Baciu, primarul din Slănic Moldova, senatorul Viorel Ilie, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bacău, Dan Stoica, medicii de familie care lucrează pe permanență, medicii specialiști, angajații clinicii, dar și prieteni și colaboratori ai familiei Mihaela și Adrian Cotîrleț.

„Este un eveniment foarte important pentru comunitatea noastră. Trăim de-acum un vis împlinit; acela de a avea asistență medicală permanentă, dar și suport de investigații medicale atât de diversificat. Le mulțumesc doctorilor Mihaela și Adrian Cotîrleț pentru tot ce au făcut pentru locuitorii din stațiunea Slănic Moldova, dar și pentru ceea ce fac în general în sănătate. Mulțumesc medicilor și asistenților care vor lucra aici, îi asigur de tot suportul nostru din partea administrației publice locale. Aș îndrăzni să spun acum că asistența medicală din Slănic Moldova abia începe. De astăzi încolo vorbim de un proiect care sigur se va dezvolta prin acest centru mult dorit de noi, care se dorește a deveni un suport pentru tot ce înseamnă recuperare medicală care va utiliza apele minerale pe care le avem în explorare și sper ca alături de Tg. Ocna, de Moinești, cu tot ce oferă aceste zone, să fim din ce în ce mai atractivi. Astfel vom reuși mai mult împreună!”

Gheorghe Baciu, primarul orașului-stațiune Slănic Moldova

„Vin cu mare drag mereu la Slănic Moldova. Iar ce văd acum, prin înființarea acestui centru medical, nu poate decât să mă bucure. S-a deschis o nouă cale spre o altfel de stațiune, așa cum trebuie să fie, una sigură, frumoasă, dar și una care să asigure servicii medicale complete pentru turiștii care sunt aici. Mulțumesc domnului Adrian Cotîrleț și doamnei Mihaela Cotîrleț pentru ce au realizat și aici, și pentru tot ceea ce fac pentru medicina din Bacău, pentru faptul că Spitalul Municipal de Urgență Moinești este un reper în domeniul sănătății, cu activitatea de acolo, suntem cunoscuți pentru turismul medical pe care vi-l datorăm, domnule doctor Cotîrleț, și sunt convins că și aici la Slănic Moldova această medicină de calitate va funcționa la fel de bine ca și la Moinești. Succes!”

Ilie Viorel, senator

„Slănic Moldova nu a mai avut un centru de permanență de peste 12 ani. Este un lucru foarte bun că aici s-a reușit să se repună în funcțiune un astfel de centru, care deja este în contract cu Casa de Sănătate. Evident că așteptăm să vină la contractare și cu celelalte cabinete din ambulatoriul de specialitate, un lucru extraordinar pentru locuitorii de aici, din comunele limitrofe și turiștii care vin aici. Ar trebui să mai vedem astfel de exemple de bune practici și în alte zone. Am spus-o mereu de foarte mulți ani și acum mă repet: la nivelul județului Bacău, pentru asigurarea serviciilor medicale către toată populația, un necesar de 10 centre de permanență ar fi ideal. Acum funcționează doar 5 astfel de centre de permanență, aici la Slănic Moldova, la Stănișești, Moinești, Agăș și Ghimeș-Palanca. Nevoie ar fi oriunde, și în municipiul Bacău, dar mai ales în zonele izolate cum ar fi Podu Turcului, Coțofănești, Urechești, Sascut, Răcăciuni sau Blăgești.”

Dan Stoica, directorul general al Casei Județene de Sănătate Bacău

„Cum apreciez o astfel de idee, de investiție, într-o astfel de zonă? O spun cu sinceritate: cu foarte mare invidie. Vorbim de domnul doctor Adrian Cotîrleț, asta înseamnă așadar Spitalul Municipal de Urgență Moinești, o unitate care înseamnă deja o excelență în medicină, dar și de o investiție care arată că se pot face și lucruri frumoase, bune, de calitate, depărtate de zonele universitare medicale. Apoi vorbim de Slănic Moldova, o stațiune foarte frumoasă, dar care trebuie să fie vie și să trăiască într-un sistem de organizare medicală continuă pe tot anul. Iar acum vorbim de un Centru Medical cu această permanență medicală, atât pe partea de asigurare a asistenței medicale, inclusiv de urgență, dar și de recuperare medicală. Mă uit și peste parcul acesta frumos din centru stațiunii unde mai este o bază de tratament în care înainte de anii ’90 se prindea loc cam cu doi ani dinainte și în care jumătate de capacitate erau tratați pacienți din Republica Democrată Germană, Cehia, Cehoslovacia. Iar acum… nu se mai poate vorbi de acest lucru acolo. Ce a făcut aici doctorul Cotîrleț, care merge din an în an din succes în succes, este un lucru foarte bun. Sunt convins că și la Slănic vom vorbi în scurt timp de o nouă reușită de a sa.”

Dr. Ioan Sorin Stratulat, profesor medicină fizică și recuperare medicală de la UMF „Gr.T.Popa” Iași 

Cei 7 medici de familie care vor lucra aici sunt Mihaela Cotîrleț, Dorel Raape, Valentina Turcan, Elena Stîngă, Nicoleta Nistor, Cosmina Slabu și Roxana Georgeta Adam. Așa cum a prezentat și dr. Mihaela Cotîrleț, Centrul de permanență funcționează de luni până vineri de la ora 15.00 până a doua zi la ora 08.00 și în zilele de weekend și sărbători legale 24 de ore din 24.

Dr. Dorel Raape, medic de familie: „Sunt medic chiar aici, în Slănic. Cât de important este un astfel de centru aici? Important? Să spun chiar vital! Pentru că vorbim de viață și de moarte, de cum ne asigurăm ca sănătatea oamenilor să fie bună. Centru de permanență a mai fost aici, au fost perioade când aveam și salvări, dar totul s-a prăbușit. Însă un centru medical nu a fost niciodată. Slănicul este la 65 km de Bacău, la 45 km de Moinești, unde sunt spitale. E departe, nu? Deci, era nevoie de un astfel de centru și la noi. Acum îl avem, mă bucur că avem și laborator de analize și totul într-o clădire foarte frumoasă, care va avea și un cabinet de balnefiziologie și o bază de tratament.”

Pe ambulatoriul de specialitate lucrează dr. Mihai Husac, medic primar medicină internă, dr. Adelina Moței, medic specialist reumatologie, dr. Eliza Parpală, medic nefrolog, dr. Ciprian Neacșu, medic primar medicină de familie și specialist psihiatru, dr. Mădălin Ionuț Miron, medic nutriționist și dietetician.

Mihai Husac, medic primar medicină internă: „Se știe deja că în toate spitalele publice personalul este insuficient față de adresabilitatea din ce în ce mai mare, iar înființarea unui astfel de centru, mai ales într-o zonă turistică, vine în întâmpinarea celor care au nevoie de o investigație minimă și care, astfel, nu mai sunt nevoiți să se deplaseze la o unitate medicală și așa superaglomerată. Așadar, toate aceste centre medicale, cum este și cel înființat acum la Slănic, decongestionează spitalele în mod special de pacienții acuți, care nu prezintă o patologie atât de gravă care să necesite internarea sau vreo intervenție chirurgicală. În străinătate, astfel de centre sunt foarte multe, în toate zonele.”

Adelina Moței, medic reumatolog: „Prevenția este foarte importantă, educația medicală la fel, controalele anuale. La orice vârstă. Eu o să mă ocup de afecțiunile osoase, să ameliorez durerea și să stopez evoluția bolii. Vorbim în principal de boli cu caracter autoimun, de poliartită reumatoidă, de spondilită anchilozantă. E important să fie și un reumatolog în acest centru, pentru că majoritatea pacienților care vin în această stațiune la tratament sunt persoane mai în vârstă, care, se știe, au predispoziție în a dezvolta și boli reumatice. Sunt și izvoarele care au recomandări specifice pentru aceste afecțiuni, sperăm să le fim de ajutor.”

Ciprian Neacșu, medic de familie și psihiatru: „Oriunde în țară asta ar trebui să se înființeze astfel de centre zonale, pentru că spitalele încep să se aglomereze, iar educația medicală la pacienți trebuie să crească, iar ei să se apropie mai mult de medicina primară sau de familie. Prin deschiderea unui astfel de centru, actul medical vine mai aproape de pacient, pentru urgențe de cod verde se pot trata aici, eu voi fi prezent și cu un aparat fibroscan, singurul aparat avizat de Casa Națională de Sănătate, foarte necesar în stabilirea bolii hepatice. Practic acesta înlocuiește puncția hepatică cu o investigație neinvazivă. Pe Moldova, sunt doar 3 astfel de aparate.”

Mădălin Ionuț Miron, medic nutriționist și dietetician: „Dieta este foarte importantă, mai ales în cazul persoanelor diagnosticate cu obezitate. Am venit în acest centru pentru a fi mai aproape de pacienți, în condițiile în care în ultimii ani ne confruntăm cu o cazuistică destul de mare pe tot ce înseamnă boli de nutriție. Vorbim, atât de adulți, cât și de partea infantilă. Rolul unei diete este esențial în aceste afecțiuni, restricțiile impuse de pandemie, lipsa mișcării, și-au pus amprenta asupra populației, mai ales a celei inactive. Dieta este personalizată, adaptată fiecărui pacient, dialogul medic-pacient având un rol esențial.”



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img