O vorbă de duh spune „călătorului îi şade bine cu drumul”. Iar cel care a ales să ni se destăinuie este un om a cărui esenţă interioară se confundă cu drumurile ca stare de manifestare a propriei fiinţe. Sorin Dediu, căci despre el este vorba, pare că are în ADN-ul său ceva din colbul adunat pe încălţămintea pelerinului. Spun asta pentru că, dacă e să ne luăm după destăinuirile sale de pe mediile sociale de comunicare, lui Sorin îi sunt aproape, în egală măsură, atât destinaţiile către care el purcede, cât şi peisajele pe care el le parcurge în drumul său. Fie că e vorba de munţi, de Ceahlău, în mod cu totul special, fie că e vorba de oraşe, Bacăul păstrând un loc aparte în inima sa, pelerinul băcăuan îşi însoţeşte călătoriile cu imaginile capturate cu ajutorul aparatului de fotografiat şi cu povestea molcomă aşa cum doar un moldovean o poate înşirui în cuvinte. Internauţii îi ştiu foarte bine drumurile, destinaţiile şi pasiunea pentru călătorie din postările sale de pe mediul on-line. Despre omul din spatele acelor poveşti împletite din cuvinte şi imagini ne vorbeşte chiar el, Sorin Dediu. (L.M.)
„Călătoriile mi-au plăcut dintotdeanua. Şi, pentru că mi-au plăcut atât de mult, mi-am transformat pasiunea în meserie. Astfel, de o bună bucată de timp lucrez la o firmă de curierat rapid, ceea ce înseamnă că duc vestea mai departe. O vreme am fost curier şi, în drumurile mele, am descoperit multe locuri frumoase. Şi dacă tot le-am descoperit, după o perioadă, mi-am zis că ar fi bine să le împărtăşesc şi altora, şi aşa am început să fac poze. Oriunde mergeam, aparatul de fotografiat îmi era alături şi cu el am imortalizat clipele frumoase. Dacă este să mă întrebi despre fotografie, eu nu mă pricep prea bine, ştiu doar că vreau să păstrez acele clipe frumoase în imagini.
După ce am adunat multe amintiri frumoase din locurile pe care le-am străbătut, m-am gândit să le împărtăşesc cu prietenii mei. Am o mulţime de prieteni care, din diferite motive, nu pot călători. Pentru aceasta, am ales facebook-ul. Încet-încet, s-au adunat o mulţime de poveşti, iar reacţia prietenilor mei la acest demers m-a facut să continui pe acest drum.
În munca mea de curier, atunci când trebuia să livrez coletele la sate, în mod inevitabil, punctele de întâlnire erau biserica sau şcoala. Astfel, bisericile mi-au atras privirea prin spiritualitatea lor, atât cea interioară cât şi cea exterioară ce se manifestă prin arhitectura lor deosebită. Nimic nu e întâmplător pentru că, prin aceste două instituţii, poporul acesta a prosperat. Astăzi, şcoala e aşa cum e, iar biserica parcă nu mai încape în inima românului de atâtea griji, ispite şi zgomot.
Merg şi în drumeţii, mai mult în pelerinaje. Părintele Ionuţ Pleşcău m-a poreclit «pelerinul rus». Eu nu m-am supărat, dar aş fi dorit să-mi găsească o naţionalitate mai apropiată de ceea ce sunt. Eu sunt român şi consider că mai apropiată ar fi descrierea «pelerinul din inima Moldovei». Un loc special pentru drumeţiile mele îl reprezintă muntele Ceahlău. Pentru mine, Ceahlăul este un loc sfânt. Nu te poţi numi moldovean dacă nu iubeşti acest munte. Acolo, sufletul urcă şi cerul coboară.
Călătoria în sine este cea care mă încarcă şi mă descarcă, în acelaş timp. Mă descarcă de toate grijile cotidiene şi de zbuciumul vieţii şi îmi încarcă sufletul cu linişte. S-o spun pe cea dreaptă, nu am găsit locuri mai frumoase decât cele din Moldova. Le-am descoperit, la început, din goana furgonetei de curierat, iar, în ultima vreme, de pe şaua bicicletei. De doi ani, mi-am cumpărat o bicicletă cu care am pornit să redescopăr locuri frumoase din jurul nostru. Astfel, s-a născut proiectul meu, «Bacău pe 2 roţi».
Îmi plac drumeţiile, pelerinajele, fiindcă îmi dau ocazia să mă întâlnesc doar cu oameni buni. Când mergi într-un pelerinaj, de obicei, ritmul sufletesc este mult mai bun decât în alte situaţii. Se mai găsesc şi aici cârcotaşi, dar, în general, înălţimea sufletească este cea care primează.
Într-o lume atât de dezbinată, o călătorie spirituală, un pelerinaj are puteri tămăduitoare pentru suflet. Totul e să ai inima deschisă şi o picătură de har, altfel drumul devine doar o simplă deplasare între două puncte de pe hartă.”
