23 decembrie 2024

Sorin Cîmpeanu: Tematica de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat va fi adaptată la realităţile acestui an

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că tematica de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat va fi adaptată la realităţile acestui an şi „va fi anunţată din timp”.

„Atâta vreme cât elevii, părinţii, profesorii solicită ca examenele naţionale să fie susţinute la datele planificate, să fie susţinute cu prezenţă fizică, dacă nu corelezi măcar tematica de examen cu realităţile acestui an, ar însemna să negi evidenţele şi să spui că nu a fost nici un fel de problemă. Tematica de examen pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat va fi adaptată la realităţile acestui an. Iar această adaptare va fi luată în modul cel mai obiectiv şi profesionist cu putinţă şi mai cu seamă va fi anunţată din timp. Pentru că deja elevii care susţin examenele naţionale trebuie să cunoască ce vor avea ca tematică la examenele naţionale”, a declarat, la B1TV, ministrul Educaţiei.



Sorin Cîmpeanu a menţionat că a promovat în şedinţa de guvern de miercuri, în primă lectură, Ordonanţa de Urgenţă pentru introducerea acestui pachet de măsuri remediale care vizează recuperarea pierderilor generate de predarea on-line, de accesul deficitar la tehnologie sau la internet.

„Săptămâna viitoare, înainte de începerea şcolilor, sunt convins că vom aproba această ordonanţă, deci, să creăm cadrul să asigurăm resursele necesare. Am luat măsura extinderii perioadei în care elevii îşi pot încheia situaţia şcolară pe primul semestru, până la 8 săptămâni de la revenirea în şcoală. Am luat măsura reducerii numărului de note necesar încheierii situaţiei şcolare de la trei, patru, cinci note la două note minim”, a mai spus ministrul Educaţiei



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img