Sorin Brasoveanu, directorul general al DGASPC Bacau: „Ni s-au transferat raspunderile, nu si banii”

Reporter: In perioada preaderarii la UE, protectia copilului s-a bucurat de mare atentie. Lucrurile s-au schimbat radical. De ce?
Sorin Brasoveanu: Ceea ce s-a realizat in 15-20 de ani, in Franta si Anglia, la noi
s-a intamplat foarte repede si asta nu o spun eu, ci expertii in domeniu. Bacaul e judetul care a avut o strategie chiar din 1999 si care a dezvoltat foarte multe servicii. Descentralizarea s-a oprit, insa, la nivel de judet. Trebuia ca activitatile de preventie si serviciile sociale primare sa intre in obligativitatea autoritatilor locale. Acestea, insa, nu au fost sustinute. Or, tocmai in comunitatile sarace sunt foarte multe probleme.
Rep: Dar exista programe de finantare, acum avem si fonduri structurale…
S.B.: Da, exista, primarii pot implementa proiecte, pot crea servicii, nu e un efort asa de mare sa le confinantezi cu 10-15%, dar functionarea serviciilor dupa implementare, care ramane in sarcina CL, e o problema. Inseamna resurse, pe care nu au de unde sa le ia si se adreseaza CJ, dar CJ are deja o directie cu servicii specializate. Si ONG-urile tot la CJ vin.
Rep: Probabil ca nu s-a inceput de unde trebuia.
S.B.: Da, asa este. S-a inceput cu aceasta descentralizare, e adevarat, dar cum ar fi trebuit? Nu de sus, ci plecand de la fiecare comunitate mica. E nevoie de servicii sociale, gen centre de zi, de recuperare, o retea de ingrijire la domiciliu. E mai usor sa platesti 35-50% pentru copiii pe care ii ai in sistemul rezidential si pentru persoanele cu handicap? Atat platesc CL. Uitati-va cati asistenti personali sunt. Sunt profesionisti? Nu. Daca in loc sa-i platesti pe acestia infiintezi o retea de ingrijire la domiciliu, cheltuielile scad.
Rep: In 2009, ati primit foarte putini bani. Presedintele CJ a anuntat ca nu e dispus sa ia de la investitii ca sa sustina DGASPC. De ce nu e finantat sistemul?
S.B.: In urma cu 12 ani, cand s-a demarat reforma, centrele au fost transferate la CJ, nu insa si sursele de finantare. In 2000, iar am fost obligati sa preluam institutii si servicii. In 2005, cand s-a desfiintat ISTPH, am primit centrele de adulti, nu si sursele de finantare. Ministerele aveau niste bugete… Ni s-au transferat raspunderile, dar n-am primit niciun ban. Nu se poate asa! Pentru recuperare si medicamente, banii ar trebui sa vina de la Ministerul Sanatatii, pentru invatamant, de la Ministerul Educatiei. Se doreste sau nu se doreste sa se faca asistenta sociala in Romania? Trebuie sa se decida odata!
Rep: E normal sa se faca economie in protectia copilului?
S.B.: Nu, nu e normal. Ar trebui stabilit un cost mediu pe beneficiar, pe fiecare tip de servicii, acelasi pentru furnizorii publici si privati. Ne-au dat standarde de calitate, dar nu au stabilit standarde pentru costuri si nu ne-au dat bani. Daca s-ar stabili un cost mediu, bugetul s-ar face pe aceste baze si nu ar mai fi discutii. Noi avem standarde pe care nu le-am atins si nu le vom atinge. Sunt cu 460 de posturi mai putin decat prevad standardele.
Rep: Viitorul pare sumbru. Care ar fi solutiile?
S.B.: Legislatia actuala face referire la contractarea, respectiv, externalizarea serviciilor de asistenta sociala. Acesta a fost rolul nostru, de a restructura institutiile mamut pentru ca e mai usor sa dai in concesiune un serviciu cu 20 de beneficiari decat unul cu 200, dar in absenta unor reglementari clare, externalizarea ramane un deziderat. E necesara o politica sociala activa, care sa poata sustine parteneriatul public-privat, intre institutii si ONG-uri, care au experienta, plus activitati de combatere a marginalizarii sociale si de recuperare a persoanelor cu dizabilitati. Trebuie regandit sistemul de finantare a asistentei sociale in Romania si precizate foarte clar sursele. Concret, cat de la bugetul de stat, cat de CJ, in procente. Daca ar fi stabilite costurile, altfel ar sta lucrurile.
&ltp style=”text-