Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, a organizat, joi, o conferință de presă în care a făcut bilanțul activității desfășurate în cei doi ani care au trecut de la validarea în funcție. Alături de el au fost Adrian Popescu și Silviu Pravăț, vicepreședinții CJ, și Valentin Palea, administrator public, fiind „un raport al echipei Consiliului Județean, în această formulă pe care o vedeți”.
El a precizat că au fost foarte multe proiecte preluate de la fosta administrație, a căror derulare a fost accelerată, dar sunt și multe proiecte noi, aflate în derulare. Valoarea totală a investițiilor realizate în perioada iulie 2016-iulie 2018 din bugetul județului și din fonduri atrase se ridică la 221.792.504 de euro. Președintele CJ Bacău a luat la rând domeniile de activitate, prezentând proiectele, stadiul în care se află fiecare, valoarea, piedicile și reușitele.
50 la sută din fonduri, în Aeroport și drumuri
Sectorul în care s-a investit enorm în acest mandat este infrastructura, care și-a adjudecat 50 la sută din valoarea totală a fondurilor, mai exact 109 milioane de euro. Astfel, au fost realizate investiții în valoare de 17,1 milioane de euro la Aeroport și de 90,5 milioane de euro în drumuri. Dintre proiectele derulate la Aeroportul „G. Enescu”, mai importante sunt modernizarea infrastructurii – care a presupus un terminal de pasageri nou, un turn nou de control, un terminal intermodal, parcare etc. – și cel privind creșterea capacității portante a pistei de la 19 la 65, care va permite aterizarea/decolarea aeronavelor mari. Modernizarea pistei, scoasă la licitație, va costa 53,5 milioane de euro.
Pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor au fost obținute 2,4 milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în 2017 și 42,4 milioane de euro în 2018, iar prin Programul Operațional Regional (POR), alte 41 milioane de euro. Din fonduri proprii au fost susținute lucrările de reparații și de modernizare a infrastructurii județului. Valoarea investițiilor finanțate prin POR și PNDL, în acest an, va ajunge la 83,4 milioane de euro.
37 de milioane de euro pentru Sănătate
În perioada 2016-2018 au fost realizate investiții extrem de importante pentru calitatea vieții băcăuanilor: Secția de Radioterapie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, care a costat 6 milioane de euro și a fost finanțată de către Compania Națională de Investiții (CNI), Compartimentul „Urgențe” din Spitalul Onești, Compartimentul „Urgențe” al Pediatriei din Bacău, modernizarea a patru secții din Onești (Neurologie, Medicină Internă, ORL și Oftalmologie). Acestora li se adaugă noul RMN și reabilitarea Pavilionului SIDA din Bacău, care va deveni Oncologie.
În curs de implementare se află modernizarea Blocului operator al SJU Bacău, reabilitarea „Spitalului vechi”, tot prin CNI, și modernizarea Pediatriei – Corpurile A și B. „De aici încolo, depinde de personalul secției să empatizeze cu pacienții și să-i primească cu zâmbetul pe buze”, a spus Sorin Brașoveanu, adăugând, că la Pediatrie lucrurile au stat bine și până acum, spre deosebire de „Urgențe Adulți”, unde mai este de lucru.
Cu operator la Celula 2 și fără corecții
Pe mediu, cea mai importantă realizare este „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide”, în valoare de 30,3 milioane de euro, din care 23,9 milioane de euro din fonduri atrase, nerambursabile. Acest proiect uriaș, demarat în 2011, a presupus închiderea a șase depozite de deșeuri neconforme (Onești, Moinești, Dărmănești, Comănești, Tg. Ocna, Buhuși), construirea Celulei 2, a cinci stații de transfer, compostare sau sortare, achiziționarea de pubele și containere.
„A fost un proiect care ne-a dat mari bătăi de cap”, a afirmat Sorin Brașoveanu, referindu-se la faptul că, doi ani, Celula 2 și stațiile nu au avut operator din cauza contestării rezultatului licitației, de aceea „am plătit câteva milioane, lunar, cu paza și întreținerea instalațiilor”. Un alt master-plan derulat pe POS, apoi fazat pe POIM (Programul Operațional Infrastructura Mare), are ca obiect extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și canalizare. Valoarea totală estimată a investițiilor este de 172,6 milioane de euro. Lucrările prinse în proiect vizează 766,27 km rețele de apă, 719,39 km rețele de canalizare și 13 stații de epurare.
„Sperăm să prindă contur”
Ultima parte a fost destinată culturii, sportului, educației și asistenței sociale. Proiectele din educație au depășit 3,6 milioane de euro, iar cele derulate de DGASPC Bacău în parteneriat cu UNICEF, SERA, „Betania”, HHCR însumează peste 12 milioane de euro. A fost „un raport sintetic, în cifre”, a spus Sorin Brașoveanu și le-a mulțumit ziariștilor, „care sunt fereastra către cetățeni”, apoi echipei cu care a lucrat – vicepreședinții Silviu Pravăț și Adrian Popescu, și administratorul Valentin Palea -, cabinetului și celorlați colegi.
„Toți cei care ne aflăm, azi, aici ne dorim și sperăm ca aceste proiecte să prindă contur și să le vedem finalizate”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.