Somajul, o “afacere” pe timp de criza
Criza economica, disponibilizarile masive din sistemul privat si, acum, reducerile de personal din sistemul de stat au dus la cresterea ratei somajului care a atins cel mai inalt nivel din ultimii trei ani. Practic, din 2007, când rata medie a somajului era de 4.91, acum, in 2010, acest indicator economic s-a dublat, ajungând la o medie de 8.52. Cei aproximativ 20.000 de someri existenti in evidentele AJOFM au primit, numai in acest an, indemnizatii de somaj in valoare de 400 de miliarde lei vechi (aproximativ 10 milioane de euro).
Rata somajului si, implicit, numarul de someri inregistrati la nivelul judetului Bacau au atins cel mai inalt nivel din ultimii trei ani. Din datele furnizate de Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) reiese ca in prezent rata somajului a ajuns la 8.40 la suta, iar numarul de someri, in crestere continua, la 19.823 de persoane. Practic, acesti indicatori economici s-au dublat fata de 2007. Cel mai grav este faptul ca majoritatea somerilor, in special al celor care au trecut si de perioada in care au beneficiat de indemnizatie de somaj, provin din mediul rural, unde economia este la pamânt, iar numarul de locuri de munca, aproape inexistente.
Cauza principala: criza financiara
“Intr-adevar, la sfârsitul lunii iulie, rata somajului era de 8.40 la suta, iar numarul de someri, aproape de 20.000. Dintre acestia, doar 11.059 sunt indemnizati, iar restul au depasit perioada de acordare a ajutorului de somaj. Cauzele sunt multiple, dar cea mai importanta este criza economica. De aici au decurs si celelalte cauze, disponibilizarile masive ale salariatilor din sistemul privat, care a reactionat imediat la efectele crizei, si, acum, disponibilizarile din sistemul public”, a explicat Octavian Ticau, director executiv AJOFM Bacau. In urma cu trei ani, rata medie a somajului a fost de 4.91, iar numarul de someri abia depasea cifra de 11.000. In 2008, an de vârf in cresterea economica a tarii si, implicit, a judetului Bacau, rata somajului a inregistrat o medie de 5.07 la suta, iar numarul de someri a crescut, dar nesemnificativ. Anul trecut, criza financiara si-a pus amprenta tot mai adânc, ceea ce a facut ca somajul sa inregistreze cote tot mai mari, ajungând la o medie de 7.97 la suta si la un numar de someri de 18.821.
Trend ascendent in 2010
“Anul 2010 a inceput cu o rata a somajul de 8.91 la suta, iar dupa inceperea activitatilor sezoniere, specifice in special in domeniul constructiilor si in agricultura, acest indicator a oscilat intre 8.10 si 8.30 la suta”, a mai precizat directorul AJOFM Bacau. In acest moment, rata medie a somajului la nivelul judetului este de 8,52 la suta, iar in perioada urmatoare se asteapta ca aceasta sa cunoasca o crestere continua prin restrângerea activitatilor sezoniere din constructii, agricultura si prestari servicii pe perioada verii.
Pentru cei peste 19.800 de someri, AJOFM a platit, numai in acest an, indemnizatii de somaj in valoare de peste 40 milioane lei noi (40.054.700 lei), adica 400 de miliarde de lei vechi. La aceste chetuieli se mai adauga si plata contributiilor la sanatate si pensii, aferente acestor indemnizatii, care sunt platite tot din bugetul AJOFM. Indemnizatia de somaj se acorda somerilor, pe perioade stabilite diferentiat, in functie de stagiul de cotizare. Acest venit este calculat in procent de 75 la suta din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, in vigoare la data stabilirii acestuia, la care se adauga un procent de la 3 pâna la 10 la suta, in functie de vechimea in munca a persoanei si de stagiu de cotizare.
Roxana Neagu