19 noiembrie 2024

”Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor 2016”. Finanțări și soluții pentru afaceri – Bacău

Peste 60 de IMM-uri din județul Bacău au răspuns la invitația organizatorilor conferinței Finanțări și soluții pentru afaceri – Bacău 2016, sub egida conferințelor ”Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”, aflată deja la a șaptea ediție, la Bacău, ce a avut loc la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău.

Conferința a oferit exemple practice, prezentări aplicate privind programele guvernamentale de sprijin pentru IMM, soluții pentru dezvoltarea afacerii – produse și servicii dedicate, soluții de eficientizare a afacerii, noutăți în aplicarea obligațiilor fiscale, prevederi și reglementări pe mediu, precum și posibilitatea de a dialoga cu reprezentanți ai instituțiilor publice locale și regionale, cu atribuții privind zone ale activității economice dar și cu firme de consultanță privată și reprezentanți ai sistemului bancar.



De asemenea, întrunirea a beneficiat și de prezența autorităților centrale, respectiv a domnului Cezar ILIU, director general pentru IMM din cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, cu o intersantă prezentare on – line, precum și a domnului Dragoș LUCHIAN, senator de Bacău.

Domnul Dragoș LUCHIAN a identificat prioritățile administrației băcăuane în relația cu mediul de afaceri, oferind soluții pentru aceștia din urmă cu privire la locații noi pentru investiții și creare de locuri de muncă, cu privire la reducerea considerabilă a birocrației dar și referitor la investiții pe termen mediu și lung, astfel încât, acestea să genereze afaceri noi, să dezvolte servicii pe orizontală și să valorifice zone importane ale municipiului prin investiții cu funcțiuni noi, necesare comunității și care aduc un plus și valorii arhitecturale a urbei băcăuane.

Tema sesiunii de dezbateri s-a axat pe noutăți legislative, colaborarea dintre instituțiile descentralizate și companii, probleme în relația cu instituțiile locale și centrale. Ofertele de finanțare au suscitat dezbateri aprinse privind procedurile premergătoare aprobării fondurilor, dar și în ce privește cuantumul acestora sau faza de implementare a unui proiect. Partea a doua a suscitat un interes real din partea firmelor prezente de a afla răspunsuri la problemele generale sau specifice cu care se confruntă.

La întâlnire a participat și domnul Ioan LUCIAN, președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român. Reprezentanții Uniunii au prezentat oamenilor de afaceri băcăuani noul concept de evoluție a unei organizații patronale, venind în întâmpinarea nevoii IMM –urilor de a se organiza pentru a putea primi suport real.




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014