9 noiembrie 2024

Soluții actuale de finanțare și fiscalitate pentru IMM-uri prezentate în Bacău

Agora Group, trust de presă specializat în tehnologia informației, în comunicații, afaceri și distribuție de carte străină, a revenit joi, 10 mai, în Bacău și a organizat seminarul de afaceri „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor”, care face parte din seria de Conferințe BTL Design.

Astfel de soluții au fost prezentate de directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Vasile Asandei, de Romică Adam, directorul sucursalei CEC Bank Bacău, de Alexandra Paraschiv, senior legal Consult la Weizmann Ariana & Partners. Noutățile din domeniul fiscal și ale legislației muncii au fost aduse de Adrian Anghel, Manager Public la Administrația Județeană Bacău a Finanțelor Publice, de Daniel Buftea, consilier de comunicare la Inspectoratul Teritorial de Muncă, și de Daniela Bălan, consilier superior la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.



Seminarul a fost și o ocazie în care întreprinzătorii mici și mijlocii să se întâlnească direct cu reprezentanți ai autorităților locale.

Seminarul a fost împărțit, astfel, în două sesiuni de dezbateri. Prima și-a propus să aducă în fața întreprinzătorilor reprezentanți ai instituțiilor centrale, ai autorităților locale și ai organizațiilor patronale, care să dezbată soluții la problemele legate de infrastructură, de legislație locală și birocrație. În a doua sesiune s-au prezentat soluții de finanțare, de garantare și fiscalitate, soluții de eficientizare a activității și de promovare. Dezbaterile au fost moderate de Ion Radu, Managing Partner la Conferințe BTL Design, și de Corneliu Pricope, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român.

Evenimentul, ajuns la ediția a treia, face parte din seria de Conferințe BTL Design lansate împreună cu Uniunea Națională a Patronatului Român.

Programul național „Soluții pentru dezvoltarea IMM-urilor” a fost lansat în anul 2006 chiar în Bacău.

„Bacăul este o adevărată inimă economică a Moldovei, iar pentru a menține această stare de fapt este necesar ca motorul creșterii să fie IMM-urile. Noi venim cu o platformă de dezbateri în care informația va fi diseminată către mediul de afaceri direct de la factorii decizionali locali și în care oamenii de afaceri își pot face cunoscute problemele cu care se confruntă în relația cu instituțiile.”
Ion Radu, organizator al evenimentului




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014