Ministrul Educaţiei susţine că a ajuns la o înţelegere cu ministrul Muncii, pentru ca profesorii ieşiţi la pensie să poată preda în continuare şi să fie plătiţi, în contextul în care nu va mai fi permis cumulul pensiei cu salariul.
Dascălii vor fi plătiţi cu ora, după cum a precizat Sorin Cîmpeanu. „Participarea colegilor cadre didactice pensionate se va permite în continuare, sunt convins că lucrurile se vor reflecta la nivelul acestei legi, atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în învăţământul universitar, în regim de plata cu ora. În învăţământul preuniversitar, acest tarif orar rezultă la împărţirea salariului corespunzător vechimii respectivului cadru didactic la 72”, a declarat ministrul Cîmpeanu. Acesta a mai susţinut că sistemul de educaţie duce lipsă acută de profesori calificaţi, iar acest deficit a fost evident în ultima perioadă. Ministrul Muncii, Raluca Turcan a spus recent că a pregătit un proiect prin care se va interzice cumulul pensie-salariu la stat. Asta înseamnă că angajaţii care în acest moment lucrează la stat, dar au şi pensie, trebuie să aleagă între cele două. Lucru care îi va afecta în special pe medici şi pe profesori, mulţi dintre ei fiind pensionari angajaţi în continuare.
În județul Bacău, anual, la catedră sunt circa 200 de cadre didactice pensionare, pe fondul lipsei de profesori titulari calificați. Numărul acestora este, oricum, în scădere de la an la an. Concret, anul trecut au predat 186 de profesori la plata cu ora și 64 din cei care au rămas în activitate peste vârsta standard de pensionare.
Condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă și stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2021, sunt:
- a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 61 de ani și 8 luni, 31 de ani și 8 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
- b) pentru barbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.
Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la dată de 1 septembrie 2021 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul „Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. La această etapă de menținere în activitate ca titular, în funcția didactică, peste vârsta de pensionare, participa și personalul didactic de predare, care a avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrat în funcția de personal didactic, în anul școlar 2020-2021.