Primaria municipiului Bacau a initiat o întrevedere în ziua de 10 martie, în atât de mediatizatul caz al Casei „Alecsandri“. Ne-am întâlnit, în biroul drei viceprimar Roxana Mironescu: Dumitru Braneanu, vicepresedintele Consiliului Judetean, cei doi viceprimari, Gavril Pircu, directorul Compartimentului Patrimoniu, si avocata, reprezentantul lui Maggi Mario, proprietarul de fapt al imobilului în discutie si al terenului aferent. Dragos Luchian a comunicat intentia celor doua foruri administrative de a demara procedura de expropriere, prin aplicarea prevederilor Legii nr. 255/ 2010, pentru cauza de utilitate publica, necesara realizarii unor obiective de interes national, judetean si local, publicata în Monitorul Oficial nr. 0853, din 20 dec. 2010. Pare forma adecvata pentru solutionarea crizei locale, cu reverberatii nationale, privind trecerea în folosinta publica a casei si a terenului respectiv.
Se vor parcurge, probabil, pasii legali: notificarea intentiei de expropriere, urmata de evaluarea „în vederea stabilirii unei juste despagubiri“ (art. 8, al. 2) si de transferul dreptului de proprietate.
Toate bune si frumoase, pâna la fixarea obiectului de expropriat, care nu înseamna doar casa, ci si perimetrul acesteia. Pentru ca nu am ajuns la o întelegere în aceasta privinta (se vrea doar exproprierea constructiei ca atare), sunt nevoit sa fac urmatoarele precizari:
1. Conform Legii nr. 422/ 2001, monumentul istoric este acea „constructie sau parte de constructie, împreuna cu terenul delimitat topografic (sublinierea noastra), care constituie marturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural si istoric“ (Art. 3, pct. a).
2. Dintotdeauna „locul domnului Vasile Alecsandri“ (cum este denumit într-un plan de situatie realizat de arhitectul Bacaului, Climescu, la 28 martie 1867) a cuprins nu doar casa, ci si locul adiacent. Ultimul proprietar al casei, Florica Urziceanu, fiica generalului dr. Dragomir Badiu, scrie în 1982 Oficiului Judetean pentru Patrimoniul National: „Confirm ca fosta mea locuinta din Bacau, strada Alexandru cel Bun, nr. 3, împreuna cu gradina si curtea ce-o înconjurau (subl. ns.), pe o suprafata de circa 2500 m2, au apartinut pe timpuri poetului Vasile Alecsandri“. (A se observa pluralul nemotivat gramatical, dar sustinut logic, „au apartinut“, pentru a lega casa, gradina si curtea)
Din vederea generala a Bacaului, datata 1909, se vede clar casa, cu o curte foarte mare si o fântâna, spre iesire.
3. Diligentele facute pe lânga forurile nationale sau regionale pentru a institutionaliza Casa-Muzeu „Vasile Alecsandri“ se raporteaza la o zona mai larga decât cea ocupata de imobil. „Aceasta casa boiereasca facea parte dintr-un ansamblu de case si acareturi (subl. ns.) ce au apartinut vornicului Vasile Alecsandri – tatal poetului. Ele au fost vândute generalului Dragomir Badiu si au apartinut acestuia pâna în 1944“ (Inspectoratul pentru Cultura al judetului Bacau, catre Ministerul Culturii – Directia Monumentelor Istorice, 3 nov. 1997).
4. Consiliul Local al municipiului Bacau intentiona, în 1997, sa achizitioneze casa si terenul aferent, obligându-se „sa asigure în schimb suprafata de teren corespunzatoare (circa 1400 m2), intravilan“ sau „sa cumpere casa-monument istoric si terenul“ de la familia Florica Urziceanu (din referatul Comisiei de cultura si învatamânt, semnat de Daniel Nicolescu, presedinte).
5. Casa si terenul au apartinut si fruntasului unionist D.Rosetti-Tescanu, ceea ce îi dubleaza valoarea culturala si istorica. La 15.01.2004, într-o adresa catre Comisia Zonala pentru Cultura Iasi, este mentionat statutul de monument istoric si de arhitectura de interes national detinut de acest imobil.
6. Casa „Vasile Alecsandri“ este inclusa în Lista monumentelor istorice înca din anul 1980, cu specificatia „Casa în care s-a nascut poetul Vasile Alecsandri, construita la sfârsitul sec. XVIII. Vânduta în 1867, ea a apartinut familiei Gral Badiu pâna în 1944“.
În 1998, dupa ce Primaria Bacau a facut cunoscuta intentia de a o achizitiona (vezi punctul 4), Ministerul Culturii modifica „Lista monumentelor protejate“ din „Casa Vasile Alecsandri“ în „Casa general Badiu“. A disparut si mentiunea ca este proprietatea I.S.J. Bacau (era corpul B al Gradinitei cu Program Prelungit Nr. 16), rezultând ca este un imobil liber. Asa a putut fi vândut, la 07.07.2000, catre S.C. INFOTERRA. În contractul de vânzare-cumparare se specifica, prin subliniere: „Corpul C2 din schita cadastrala, cu coloane, este înregistrat în Lista monumentelor protejate aflata la Ministerul Culturii, sub codul 04B0005, fiind monument istoric si de arhitectura de interes national“. Dupa cum se vede, Vasile Alecsandri a fost izgonit din casa… La interventia Inspectoratului pentru Cultura si a Inspectoratului scolar al judetului Bacau, a fost refacut înscrisul, iar în 2010, în Lista monumentelor istorice, apare formularea corecta: „Casa Vasile Alecsandri“, cod BC-II-m-A-00763, „sf. sec. XVIII“. De altfel, aceste documente se afla la Directia pentru Cultura si Patrimoniu National a judetului Bacau. (Nu-mi pot explica de ce nu a fost invitat la discutii si directorul acestei institutii, Petru Cimpoesu, prezent la prima întâlnire, din 5 ian. a.c.)
7. Am cautat, cu juristii, încadrarea cazului Casa Vasile Alecsandri în continutul Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica. Nu i-am gasit locul, acolo fiind vorba de situatiile când statul demareaza lucrari de amploare, care afecteaza în traiectoria lor o anumita constructie sau un anumit teren. (Cel mai mare spatiu în Lege este alocat Programului national de dezvoltare a turismului „Schi în România“, aprobat prin Legea nr. 526/2003.)
8. Nu continutul Legii nr. 255/2010 este compatibil cu cazul Casa „Vasile Alecsandri“, ci al Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. La Art. 48, pct. b, se stipuleaza obligatia consiliului judetean de a „initia, cu avizul Ministerului Culturii si Patrimoniului National, procedura de expropriere pentru cauza de utilitate publica, în vederea protejarii monumentelor istorice, în situatiile si cu respectarea conditiilor prevazute de lege“. La rândul ei, directia judeteana pentru cultura si patrimoniu national „initiaza, atunci când este necesar, sau solicita consiliului judetean exproprierea pentru cauza de utilitate publica a monumentelor istorice, în vederea salvarii acestora de la distrugere si degradare“ (Art. 26, al. 12). Dat fiind modul de tratare a casei si a terenului, din 2000 încoace, devine extrem de urgenta exproprierea acestora, ca parti indivizibile ale unui monument istoric.
9. Vasile Alecsandri are dreptul sa respire într-o curte cel putin la fel de larga ca a lui Patrascanu…
Ioan Danila
Radu Beligan: „Sunt de acord cu amenajarea Casei Alecsandri si semnez pentru asta“
În ultima zi de iarna, Bacaul a gazduit un spectacol fascinant cu Radu Beligan în rolul principal din „Egoistul“ de Jean Anouilh (regia – tot Radu Beligan), alaturi de Damian Crâsmaru, Simona Bondoc, Cesonia Postelnicu, Silviu Biris, Mihai Niculescu, Ileana Olteanu, Tomi Cristin, Sanda Toma si Lamia Beligan (fiica). Din 2004 pâna azi, Teatrul National Bucuresti joaca cu acelasi succes o piesa potrivita pentru un artist aflat la respectabila vârsta de 92 de ani (n. 14 dec. 1918, Galbeni, com. Filipesti). Poti supravietui prin arta, aceasta pare a fi concluzia prestatiei unui genial actor. Multe din replicile scrise de dramaturgul francez (1910-1987) si rostite de Radu Beligan si pe scena Casei de Cultura „Vasile Alecsandri“ din Bacau se pot rotunji într-o profesiune de credinta pentru creatorul, dar si pentru interpretul de teatru. L-am urmarit iesind din scena, la brat cu unul dintre partenerii de joc, trimitându-ne sarutari noua si tuturor conjudetenilor sai, si mi l-am amintit cum era în 1984, când am realizat unul din primele interviuri radiofonice cu el. Daca nu i-ar fi fost mai anevoios mersul, l-as fi crezut invincibil fizic.
Era pacat sa pierd ocazia de a-l provoca la o discutie despre întemeietorul teatrului clasic românesc – Vasile Alecsandri –, pentru a-i smulge o vorba-doua despre casa scriitorului, mai precis despre casele si acareturile tatalui sau, construite cu mai mult de doua secole în urma, chiar pe locul unde ne aflam. (A se vedea cele doua placi de marmura de pe laterala Casei de Cultura, anuntând ca pe acest loc a fost casa – de fapt, una dintre ele – a lui Vasile Alecsandri.)
Îl astept în culise, împreuna cu 5-6 admiratori. Zaresc în bratele unei doamne coperte cunoscute: „Pretexte si subtexte“ (1968) sau „Luni, marti, miercuri…“ (1978). Discretia ma obliga sa ramân cu îndoiala. Fac în asa fel încât sa fiu ultimul si intru cu reportofonul pregatit si cu „Apelul catre bacauani (si nu numai) pentru salvarea Casei Vasile Alecsandri din municipiul Bacau“. Îi amintesc ca în urma cu câtiva ani am realizat un interviu si l-am fotografiat în costumul lui Dandanache, exact în acelasi loc. Zâmbeste, poate din complezenta. Asistenta medicala si soferul autoturismului apartinând Nationalului bucurestean îmi cer sa scurtez întrevederea. Nu fortez nota, dar apuc sa iau semnatura pe Apel, dupa ce i-am explicat ca dorim sa salvam Casa lui Alecsandri. Ma multumeam cu autograful, dar el a notat tacticos numele, localitatea, numarul de telefon si, în final, semnatura. „Deci sunteti de acord…“ „Mai încape vorba? Dupa ce am semnat alaturi de atâta lume…“ Îl avertizasem ca am colectat peste o mie de semnaturi într-un timp scurt. Prind si o fotografie, apoi o strângere de mâna, cu promisiunea de a ne întâlni la… Casa-Muzeu „Vasile Alecsandri“. „Sa stii ca viu acolo…“ Va asteptam, maestre!
Ioan Danila
