Liderii PNL Bacău au organizat, joi, o conferință de presă în care au prezentat amendamentele pe care le vor depune la bugetul municipiului Bacău și bugetul județului. Au participat deputatul Ionel Palăr, președintele organizației județene, Dragoș Luchian, președintele municipalei PNL Bacău, și Cezar Olteanu, liderul consilierilor județeni. Ionel Palăr a afirmat că amendamentele sunt constructive și vin în sprijinul actualei administrații.
„Le recomand consilierilor PSD-ALDE să le trateze cu seriozitate, dacă tot s-a trâmbițat că toate nenorocirile au fost cauzate de PNL. Recunoaștem că poate s-au mai făcut greșeli, dar municipiul trebuie să meargă înainte. Să faci administrație nu înseamnă să tot blamezi”, a declarat Ionel Palăr, apoi a adăugat că în urma administrației liberale au rămas câteva obiective viabile: Podul Mărgineni, Podul Șerbănești, CAEx, pasajul subteran, 80 de străzi asfaltate.
Referitor la repartizarea sumelor, Ionel Palăr a solicitat ca, alături de criteriul populației, să fie aplicat și criteriul solidarității deoarece există localități cu datorii uriașe, care nu mai au nicio șansă să se dezvolte. De exemplu, Sl. Moldova, „care a fost scoastă de pe toate listele de eligibilitate” și care „trebuie ajutată să iasă din acest marasm”.
Centru SMURD, parcări și Gale
Dragoș Luchian s-a referit la bugetul Bacăului, care a pierdut 30 de milioane din cauza „revoluției fiscale”, la fel ca alte orașe, și a afirmat că „primarii ar trebui să pună presiune pe Guvern pentru ca aceste pierderi să fie compensate”. El și-a exprimat speranța că actuala administrație va demara lucrările la Rezerva de Apă și Spitalul Municipal și, poate, va relua proiectul privind stadionul.
„Ca bilă albă, am constatat că s-a bugetat o sumă suficientă pentru achiziționarea Hotelului Central și restaurarea lui pe fonduri europene”, a precizat Dragoș Luchian. La bugetul municipiului, PNL are câteva amendamente „care nu necesită eforturi mari din partea administrației locale și nu grevează bugetul municipiului”.
E vorba despre realizarea unui centru SMURD, „un proiect de suflet, inițiat de PNL în 2010”, pentru care Raed Arafat a promis sprijin logistic, înființarea a trei centre medicale de permanență (în Șerbănești, Gherăiești și Milcov), realizarea parcărilor rezidențiale, deschiderea unui ghișeu de taxe și impozite în cartierul Nord și, alături de sensurile giratorii din Șerbănești, amenajarea altor trei (la Tic-Tac, Orizont și Narcisa).
Liderul PNL Bacău a mai vorbit și despre nevoia de a sistematiza Parcurile Cancicov și Gherăiești, amenjarea unei piste pentru biciclete de la Insulă la Gherăiești, de-a lungul falezelor, și bugetarea unui PUZ pentru amenajarea centrului civic prin POR. „Îmi mai doresc și este o rugăminte ca actuala administrație să reia organizarea Galei Învățământului și a Galei Sportului Băcăuan”, a mărturisit Dragoș Luchian.
„Nu se vor da compensări”
Cezar Olteanu a revenit la tema revoluției fiscale și a scăderii veniturilor primăriilor: „PNL a avut un amendament la Legea Bugetului de a crește cotele din impozite și TVA , care a avut votul lui Eugen Teodorovici, dar a fost respins în plen.” Toate bugetele au scăzut, dar cel mai mult au pierdut cei harnici, a afirmat liberalul.
„Promisiunea de a compensa este doar pentru a liniști. Nu se vor da compensări, iar dacă se vor da, acestea vor fi pentru PSD. Bugetele afectate de această măsură vor fi afectate și de subiectivism”, susține Olteanu. Ar trebui aplicat principiul proporționalității cu populația, dar și cel al solidarității și ajutați cei aflați în situații grele. „În realitate, ce vedem? Primării care au primit 30-35 de mii de lei, cum sunt Itești, Iz. Berheciului, Vultureni.”
Consilierii PNL vor încerca, vineri, în ședința CJ, să corecteze situația prin amendamente. Cât privește investițiile județului, liberalii vor propune înființarea unei zone libere la Aeroport, construirea unui terminal pentru trei tipuri de transport (aerian, rutier și feroviar), a trei parcuri industriale (în Buhuși, Onești, Comănești) și, pentru că ne aflăm în Anul Centenarului, a unui mausoleu pe vârful Coșna-Oituz. În final, s-a discutat, cu pesimism, despre drumuri și autostrăzi. „Atragem atenția că am inclus în strategia de dezvoltare a județului reabilitarea DN 11 și vom întreba în fiecare ședință ce s-a mai făcut”, a avertizat Cezar Olteanu.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.