15 noiembrie 2024

Șoferi băuți la volan, trași pe dreapta de polițiști

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei.00.10, poliţiştii rutieri din Bacău au depistat în flagrant un bărbat, de 46 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,39 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Din verificările poliţiştilor s-a stabilit că, bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar pentru autoturism, nu deţinea poliţă de asigurare civilă obligatorie şi nici inspecţie tehnică periodică valabilă.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.

La aceeaşi dată, în jurul orei 03.30, un echipaj de poliţie din Bacău au depistat în flagrant acelaşi bărbat, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi fără permis de conducere.



Notă: Facem precizarea că, în cazurile prezentate, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014