sâmbătă, 10 mai 2025

Șofer de 24 de ani, surprins circulând cu 139 km/h în localitate. Amendă de peste 4.000 de lei și permis suspendat

La data de 19 aprilie a.c., un echipaj de poliție din cadrul Serviciului Rutier Bacău a depistat, pe DN 11, în localitatea Sănduleni, un tânăr de 24 de ani, din comuna Berzunți, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 139 km/h, într-o zonă unde limita legală de viteză este de 50 km/h.

Pentru abaterile constatate, polițiștii l-au sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 4.050 de lei. Totodată, ca măsură complementară, i-au reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.



Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că limitele maxime de viteză stabilite prin Codul Rutier sunt: 50 km/h în localități (cu posibilitatea stabilirii unor limite superioare de până la 80 km/h sau inferioare, dar nu mai mici de 30 km/h), 90/100 km/h în afara localităților, 120 km/h pe drumurile expres și 130 km/h pe autostrăzi.

Respectați limitele legale de viteză! Adaptați viteza la condițiile de drum, măriți distanța față de vehiculul din față și evitați manevrele riscante în trafic! Siguranța pe drumurile publice depinde de fiecare dintre noi.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img