La data de 13 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că, pe raza comunei Letea- Veche s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a trei persoane şi cu părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Letea- Veche, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 207 G, din localitate, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar în faţa sa de către o tânără de 26 de ani, din aceeaşi localitate.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat în gardul unui imobil, iar conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
În urma producerii accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule, a gardului imobilului şi vătămarea corporală a trei persoane, respectiv, conducătoarea auto și doi pasageri, de 9 și 16 ani care au fost transportați la spital.
Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul de 33 de ani deţinea un ordin de protecţie, emis de către Judecătoria Bacău, ce îl obliga la păstrarea unei distanţe de minim 50 de metri faţă de șoferiță şi membrii familiei acesteia.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecție şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
La data de 15 februarie a.c., polițiștii din cadrul Biroul Rutier Bacău au luat măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, a conducătorului auto de 33 de ani care a fost identificat și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
Ulterior, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru o perioadă de 30 de zile.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.