Socrate este, în filosofie, dar si în istoria moralei, un reper. Nu întâmplator, vorbim despre filosofia pre si post-socratica. Nascut la Atena, în 470 î. H., Socrate si-a centrat discursul filosofic fecund în jurul cunoasterii de sine. Pentru el, vedeta fiintarii este sufletul, nu corpul. Cunoasterea propriei noastre fiinte si a destinului acesteia se realizeaza pe doua cai: mediat, pe cale oraculara, prin metode mantice, divinatorii; direct, prin cunoasterea de sine, care invita la contemplarea interioara, la introspectie, actiune posibila datorita interventiei daimonului. A fost primul gânditor care si-a asumat ca obiect al meditatiei fiinta umana. Începând cu Socrate, omul devine în mod exclusiv o problema pentru el însusi. „Persoana ta este sufletul tau” spunea Socrate (Platon, Alcibiade, 138 e). El ne-a atras atentia asupra faptului ca suntem cuceriti de o fericita ardoare a cunoasterii infinite; singurul lucru pe care îl stim este ca nu stim nimic…
Pentru spiritele marginite ale vremii a fost însa un mare incomod, întrucât a revolutionat modul de a gândi. În 398, Socrate a fost acuzat de catre niste pigmei ai cugetarii: Meletos, Anytos si Lycon. Actul de acuzare incrimina ca o ghilotina: „Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramânt pe Socrate (….). Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea”. Demersul incriminator a avut câstig de cauza. 281 de voturi l-au declarat pe Socrate vinovat, contra a 278 (sau 221 dupa alte manuscrise). Condamnat la moarte, Socrate refuza evadarea pusa la cale de prieteni si îsi bea cu demnitate cucuta. Apucând cu o mâna sigura vasul cu cucuta, el a sorbit fara ezitare sau repulsie bautura mortala. „Criton, îi sunt dator lui Asclepios un cocos! Va rog sa nu uitati sa i-l dati!”… Acestea au fost ultimele sale cuvinte. Trebuie sa întelegem aici, urmând sugestia unui exeget, L. Robin, ca Socrate îl roaga pe Criton sa aduca o jertfa zeului medicinii, drept multumire pentru faptul ca i-a vindecat sufletul de boala de-a fi fost unit cu un trup…
Procesul lui Socrate a fost intentat gândirii care cerceteaza, care cuteza. Cu acel verdict, atenienii si-au asezat pe blazonul elevat al culturii lor o mare pata a rusinii. Procesul lui Socrate a fost rejudecat, în urma cu putin timp, la Chicago. Verdictul juriului, format din 1.000 de persoane, a fost ca Socrate s-a facut vinovat, la fel ca în procesul anterior, din anul 399 î.Hr, dar acum i s-a aplicat doar o amenda. Procurorul Patrick Fitzgerald, acuzatorul, este renumit în Statele Unite pentru procese în urma carora au fost condamnati capi ai mafiei, un reprezentant de la Casa Alba, dar si doi guvernatori, potrivit Yahoo News. Socrate a fost crutat de o noua pedeapsa cu… moartea, dar a primit o amenda. Avocatul lui Socrate în acest nou proces a fost renumitul Dan Webb, care a spus: „Socrate nu a fost un om care sa faca compromisuri”. Unul dintre procurorii asistenti, Pat Collins, a replicat: „El l-a contrazis pe Zeus. Sa te iei de zei însemna un pericol real. Zeii au memorie si poarta ranchiuna ”. Judecatorul Richard Posner a acceptat verdictul juratilor, spunând ca Socrate era „un excentric” care „i-a influentat pe tinerii din Atena”. „I-as da o amenda de doi dolari si i-as da drumul”, a conchis un alt judecator federal, William Bauer. Celor care l-au condamnat din nou, probabil ca Socrate le-ar fi spus astazi, cu seninatate, imperial: „Singurul bine este cunoasterea, singurul rau este ignoranta”…
Recent, în Grecia, si Fundatia Onasis a rejudecat procesul lui Socrate. Completul de judecata a fost alcatuit din zece cunoscuti judecatori din Marea Britanie, Franta, SUA, Elvetia si Grecia. 866 de spectatori au asistat la judecata. În acest proces, Socrate a fost achitat…
