„SMART IT” la Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau

    Colegiul National „Gheorghe Vranceanu” Bacau este beneficiarul proiectului Erasmus+ „SMART IT”, nr. 2016-RO01-KA102-023670, finantat de Comisia Europeana, cu o valoare de 85.360 Euro, care se va desfasura in anul scolar 2016-2017. Prin acest proiect colegiul isi propune sa continue initiativa pe termen lung de a creste calitatea formarii initiale a elevilor de la clasele matematica-informatica, fiind la al treilea proiect VET pe care il implementeaza.

    Pâna la acest moment colegiul bacauan a realizat 74 de stagii de practica pentru elevi, la firme din Italia, din Spania si Portugalia. „SMART IT”, isi propune sa dezvolte parteneriate transnationale cu firme IT din Germania si Cipru, pentru cresterea dimensiunii internationale a colegiului, in vederea oferirii de servicii ce raspund mai bine nevoilor pietei muncii.



    Totodata se urmareste cresterea atractivitatii informaticii pentru elevii de liceu, in vederea orientarii lor catre o cariera in acest domeniu. Echipa de gestiune a proiectului este formata din prof. Maria.Chelba, coordonator proiect, prof. Diana Popa, responsabil mobilitati, prof. Lacramioara Margineanu, responsabil selectie si pregatire, prof. Doina Leonte responsabil evaluare, diseminare si monitorizare și economist Irina Tomita responsabil financiar.

    Participanții, 32 de elevi de la clasele matematica-informatica ale „Gheorghe Vranceanu” vor realiza stagii de practica în companii IT din Cipru și Germania, pentru a-și dezvolta cunoștințe, aptitudini și competențe profesionale IT intr-un mediu de lucru real, 6 ore pe zi, timp de 3 saptamâni. Acordurile de formare pe care participantii le vor realiza sub indrumarea tutorilor de practica din firmele de primire, au tematica diferita, în functie de profilul acestora.

    Astfel, elevii de la matematica-informatica se vor specializa in Web design, cei de la matematica-informatica intesiv engleza în realizarea de tutoriale, iar cei de la matematica-informatica intesiv informatica vor face aplicatii de programare în limbajul JavaScript. Elevii vor primi certificat Europass Mobility, document recunoscut la nivel european, in care vor fi inscrise cunostintele, competentele si abilitatile dobândite prin participarea la stagiile de practica.

    Dupa intorcerea din mobilitate, participantii vor desfasura activitati demonstrative in cadrul unor ateliere IT, cu ajutorul carora vor multiplica rezultatele proiectulu: 32 portofolii electronice si 4 site-uri web realizate de participanti.

    De asemenea, se vor crea o „Galerie cu 8 tutoriale IT”, material didactic pentru doua Cursuri optionale (Prelucrare grafica & video, Programare & web design) si o E-Brosura cu rezultate si lectii invatate in româna si engleza. Proiectul va avea un impact pozitiv asupra participantilor, care vor dobândi experienta si deschidere catre comunicarea interculturala prin lucrul intr-un context si o echipa multiculturala, plurilingvistica. Pe termen lung acestia isi vor imbunatati prestatia in activitatile extra/curriculare derulate, vor fi mai eficienti si mai competitivi pe piata muncii, fiind mai pregatiti si mai motivati sa-si aleaga o cariera IT in tara sau in strainatate.

    De asemenea, estimam ca proiectul va avea un impact pozitiv asupra tuturor partenerilor implicati prin cresterea calitatii proiectelor europene pe care le implementeaza si promovarea institutiilor la nivel european. La nivelul colegiului nostru, proiectul va contribui la cresterea calitatii formarii initiale a elevilor, imbunatatirea ofertei curriculare, conectarea colegiului la piata muncii europene si cresterea prestigiului scolii. Proiectul va avea impact pozitiv pe plan local prin activitati de multiplicare: Ateliere IT, Mese rotunde, dezbateri.

    prof. Diana Popa