25 noiembrie 2024

Slanic Moldova redevine Perla turismului

A trecut multa vreme de când germanii, austriecii sau francezii laudau si premiau apele de la Slanicul Moldovei, insa minunile vindecatoare ce izvorasc din stânci sunt aceleasi. Si nu va trece multa vreme pâna când, din nou, numele si renumele statiunii se vor afla pe buzele celor care, acum, nu stiu ca se pot vindeca intr-unul dintre cele mai frumoase locuri ale lumii. Primul pas a fost facut prin refacerea Bazei de Tratament a statiunii, lasata de izbeliste prea multa vreme. Printr-o colaborare excelenta dintre Primaria Slanic Moldova si Institutul National de Recuperare,Medicina Fizica si Balneoclimatologie, s-a reusit aducerea unui spatiu aflat in ruina la standarde europene de confort si tratament. A fost achizitionata aparatura medicala de ultima generatie, care va fi instalata in foarte scurt timp, oferind pacientilor posibilitatea vindecarii. Deja s-au inscris pe lista de asteptare suferinzi care cunosc calitatile curative ale apelor de aici si se preconizeaza un aflux si mai mare in perioada urmatoare. Un al doilea punct de atractie in Slanic Moldova va fi pârtia de schi, ce va fi deschisa in aceasta iarna. Perseverenta primarului Andrei Serban si sprijinul primit din partea Consiliului Judetean au dat roade, astfel incât numarul turistilor va inregistra o crestere semnificativa. Cum foarte multi bacauani plecau la Brasov sau chiar in strainatate pentru a schia, este foarte posibil ca ei sa aleaga statiunea de la ei din judet pentru practicarea sportului favorit. In aceste zile, la Slanic Moldova se desfasoara ce de-a XI-a editie a Conferintei Nationale de Balneologie, care a reunit cei mai reputati specialisti in domeniu. Despre temele dezbatute si concluziile rezultate vom reveni in editia de luni a cotidianului nostru.

“Da, pot spune ca sunt fericit, in Slanic Moldova va renaste turismul balnear si, de la iarna, se va schia pe una dintre cele mai frumoase pârtii din Europa. Pentru asta am muncit atâtia ani, ignorându-i pe cei care nu imi dadea nicio sansa sa readuc statiunea din nou in fruntea turismului românesc. Le promit tuturor ca, asa cum am reusit de data aceasta, nu ma voi lasa pâna ce numele statiunii nu va fi pe buzele tuturor europenilor. O sa vedeti ca se va intâmpla si acest lucru!”



Andrei Serban, primarul statiunii Slanic Moldova



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014