20 decembrie 2024

Situatie complicata pe Platforma Borzesti

Din fosta platforma petrochimica onesteana, singura societate care merge bine este Chimcomplex. RAFO, desi are un volum al productiei comparabil cu cel de dinainte de 1990, are o situatie juridica extrem de complicata. CAROM este la un pas de faliment si nici UTON nu se simte prea bine.

Ieri, pe rolul Tribunalului Bacau era programata pronuntarea in dosarul cu privire la declararea falimentului CAROM. Deoarece judecatorul sindic a lipsit, instanta a dat un nou termen pentru data de 24 octombrie, intreprinderea onesteana primind, astfel, inca un ragaz. Combinatul onestean de cauciuc sintetic, aflat in procedura de reorganizare judiciara, poate intra in lichidare, daca justitia nu va pronunta un verdict favorabil. Carom datoreaza circa 8000 miliarde de lei la bugetul consolidat al statului, suma la care se adauga majorarile de intarziere. Voci autorizate din cadrul platformei petrochimice onestene sustin ca planul de reorganizare, intocmit de actuala administratie, nu are sansa de a trece cu bine examenul de la tribunal. In plus, salariatii se tem ca isi vor pierde locurile de munca, descurajati si de zvonurile tot mai persistente, care circula la nivelul societatii. O eventuala intrare in lichidare a societatii ar putea fi urmata de divizarea ei ulterioara, cu pastrarea sectorului benzinelor. O astfel de varianta nu este agreata de conducerea sindicatului majoritar, formatiune care se lupta pentru mentinerea societatii, in integralitatea ei. In cazul falimentului Carom, numeroase alte societati vor fi nevoite sa-si restranga sau chiar sa-si suspende definitiv activitatea, din cauza lipsei obiectului muncii. Este vorba, in primul rand, de societatile rezultate in urma externalizarii unor servicii, operatiune desfasurata intre anii 1998-2000, din considerente legate de reducerea unor cheltuieli. In cel mai fericit caz, cel al continuarii activitatii Carom sub incidenta planului de reorganizare judiciara, va trebui gasit un investitor care sa isi asume implementarea unui program investitional. Din toate sectoarele care inca mai functioneaza la Carom SA Onesti, singurul care ar mai putea prezenta interes este cel al fabricatiei de benzine.



RAFO produce ca inainte de 1990

Rafinaria onesteana se afla intr-o situatie paradoxala: desi merge la capacitate maxima, este aprovizionata cu titei din import si exporta aproape intreaga productie, statul vrea sa o declare falita. RAFO are datorii uriase de dinainte de privatizare si a incercat sa faca o conversie a datoriilor in actiuni, in urma careia statul redevenea majoritar in societate. Justitia a decis, insa, ca initiativa nu este legala si a respins planul de reorganizare, ceea ce echivaleaza cu o situatie de faliment. RAFO se afla in atentia unui grup de firme straine care s-au aratat interesate de preluarea rafinariei si au anuntat ca sunt dispuse sa achite datoriile restante ale societatii.

UTON s-a imprumutat de la Faber

La ultima AGA, actionarii UTON – la care majoritar este CAROM cu 90.9 la suta – au decis garantarea unui credit de un milion de euro primit de la unul din actionarii minoritari – Faber precum si suplimentarea acestuia cu inca un milion si jumatate de euro. Actionarii au aprobat si completarea atributiunilor Consiliului de Administratie (CA). Astfel, CA va putea decide mutarea sediului societatii, schimba obiectul de activitate, va putea aproba majorarea capitalui social, reducerea capitalului social sau reintregirea lui prin emisiune de noi actiuni, ceea ce inseamna ca ne putem astepta, cat de curand, la niste schimbari interesante in societate.

Profit de 2,5 milioane de RON la Chimcomplex

Societatea Chimcomplex SA Onesti a obtinut un profit net de 2,5 milioane de RON in prima jumatate a acestui an, o crestere spectaculoasa fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand profitul raportat in primele sase luni a fost de numai 359.000 RON. Societatea a obtinut venituri de 67 milioane de RON din produse si servicii, din care 43 de milioane din export iar gradul de utilizare a capacitatilor de productie a fost in perioada analizata de 62,3 la suta. Societatea apartine de grupul Serviciile Comerciale Romane (SCR) controlat de omul de afaceri Stefan Vuza. Principalul actionar al Chimcomplex este societatea A2 Impex SRL Ploiesti, care detine 71,25 la suta din actiuni.Scris de Razvan BIBIRE



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
- Advertisement -
spot_img