Instabilitatea atmosferică – ne informează Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret, din Bacău – a fost temporar accentuată și s-a manifestat prin averse cu caracter torențial și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantitățile de apă au fost însemnate.
Vântul a suflat slab la moderat, cu
unele intensificări în cursul zilei, dar și pe timpul averselor. În zona montană înaltă, rafalele au atins 90 km/h și tot aici s-a semnalat și ceață.
În secțiunile monitorizate de ABA Siret, cantitățile de precipitații maxime înregistrate au fost:
56,0 l/mp la Stația hidrologică (SH) Răcăciuni, râul Răcăciuni, județul Bacău;
54 l/mp la SH Vrânceni, râul Trotuș, județul Bacău
Nivelurile râurilor din bazinul hidrografic Siret au fost în creștere. În intervalul 18-19.06.2021 s-au atins și depășit cotele de apărare la următoarele stații hidrometrice:
râul Negel, la SH Măgura, județul Bacău, cota de atenție a fost depășită cu 68 cm;
râul Trebeș, la Mărgineni, județul Bacău, s-a atins cota de atenție;
râul Trotuș la SH Onești, județul Bacău, cota de atenție a fost depășită cu 1 cm;
râul Cașin la SH Haloș, județul Bacău, s-a atins cota de atenție.
Avertizarea hidrologică de COD PORTOCALIU este în vigoare până mâine, 20 iunie, ora 24.
Se atrage atenția populației să nu desfășoare activități în preajma cursurilor de apă pentru a nu-și pune viața în pericol.