Medicii de familie bacauani sunt nemultumiti de modul in care functioneaza Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), utilizat la nivel national. Acesta este folosit pentru inregistrarea serviciilor medicale acordate pacientilor si raportarea lor catre Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS), in vederea decontarii de catre aceasta. „Daca inregistram un nou-nascut astazi, abia peste 3 luni este recunsocut de SIUI si tot atunci apare ca asigurat in baza de date a CJAS, a explicat dr. Catalin Andriescu, presedintele Asociatiei medicilor de familie Bacau. In cele 3 luni, munca noastra nu este platita, iar un nou-nascut cere servicii speciale.” Un alt exemplu de disfunctionalitate il reprezinta scoaterea asiguratilor din evidenta in caz de deces. „Am avut pacient cu neoplasm, pe care l-am ingrijit, dar care a murit cu doua zile inainte de sfarsitul lunii, a mai declarat dr. Andriescu. Cand am raportat serviciile din acea luna, SIUI le-a respins, fiindca pacientul figura ca decedat in acea luna.” Medicii de familie bacauani au zeci de astfel de exemple, ceea ce i-a indreptatit sa sesizeze situatia la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS). Neregulile nu au fost remediate, fiindca „acolo este vorba despre un contract intre doua parti, CNAS si firma IT, iar una din parti o favorizeaza pe cealalta”, considera reprezentantul medicilor bacauani. SIUI a fost lansat si implementat la inceputul acestui an. In scurt timp a reusit sa blocheze activitatea Caselor de Asigurari de Sanatate si fluxul de raportare a serviciilor medicale. (D. Mincu)