Satul Mâgla, din comuna Negri, a avut mult de patimit in vara lui 2013. Pe la sfârsitul lui iunie s-au rupt baierele cerului si a plouat cât pentru un an intreg.
Apele umflate ale pârâului Mora n-au mai incaput in albie, asa ca au rabufnit si au transformat toata localitatea intr-un lac, pe care pompierii umblau cu barcile ca sa salveze vietile si agoniseala oamenilor. Casele mai subrede, din chirpici, s-au inmuiat si s-au contorsionat din temelii.
Au murit animalele, s-au topit cartofii in pamânt, s-au inecat fântânile. Dupa ce apa s-a retras, a ramas in urma o patura groasa de mâl imbâcsit cu mortaciuni si tot felul de resturi, de a duhnit satul multa vreme.
Cei mai afectati locuitori au primit locuinte modulare, niste containere speciale. Acestea nu au insa nici o sursa de incalzire, iar frigul ultimelor zile a fost greu de suportat de catre sinistrati.
Batrânete ravasita
La Mâgla, acum e liniste, e frig, nici tipenie pe ulite. Urmele potopului par sa fi disparut. In tot acest peisaj incremenit de frigul nefiresc de inceput de octombrie, un container albastru dintr-o curte, parca singura pata de culoare in cenusiul general, atrage atentia trecatorului.
Intri in curte si ti se strânge inima. In stânga, o casuta ce a fost bucatarie de vara sta bolnava intr-o pozitie nefireasca, mult aplecata pe spate, gata sa cada la prima pala de vânt, inca plina de mâl, cu ferestrele sparte. In fata, casa propriu-zisa, din chirpici, cu prispa, varuita intr-o nuanta lila. Greu de crezut ca locuieste cineva in gospodaria aceea ravasita.
Si totusi, pe usa casei isi face aparitia o batrânica scunda, adusa de spate. Este Aristica Apostol, are 74 de ani, iar gospodaria i-a fost printre cele mai afectate de inundatii. Casa abia a rezistat apelor. Peretii sunt umezi si acum, iar daca nu ar fi pus niste proptele pe peretele din spate, probabil ca s-ar fi prabusit. Geamurile si ferestrele s-au strâmbat odata cu locuinta si nu se mai inchid, iar necazul mare este ca si soba, care i-ar fi fost atât de utila acum, s-a crapat si scoate fum pe la toate incheieturile, iar caldura mai mult o risipeste.
“Chiar acum ma chinuiam sa aprind un foc, sa ma incalzesc, dar degeaba”, zice cu amaraciune batrânica. A astupat cu lut crapaturile din pereti, a pus valatuci pe acoperis, dar in casa nu se mai poate locui. Pe prispa, ca intr-un frigider natural, isi tine mâncarea: “Uite cum tin oala cu mâncare, invelita in pungi, sa nu manânce câinii”.
In casa porcul, in container omul
Autoritatile i-au adus acel container albastru, de fapt o locuinta modulara provizorie, in care are un pat, o masa, sub masa sunt intinse niste gogonele, intr-un colt e un vraf de haine, paturi si alte bulendre, o butelie, icoane, un ceas si alte câteva lucruri. Tot avutul ei. Nu exista nici o sursa de incalzire, e frig tare in container, iar singurul avantaj este ca nu te bate vântul taios.
“Noaptea ma bag sub plapuma si mai scap de frig”, spune batrâna. Autoritatile i-au promis un calorifer electric, ce se lasa asteptat. “Dar sa il lege la curentul primariei, nu la al meu, ca din pensia de trei milioane si jumatate nu am cu ce plati. In casa nu am cum sa ma stau, ca e mai frig si decât in container”, zice Aristica.
Primaria Negri, Consiliul Judetean, asociatia agricola din zona, alti sufletisti au ajutat lumea, nu se poate spune ca nu. Dar poate nu chiar acolo unde doare cel mai tare. Cea mai mare dorinta a batrânei Aristica, in afara de putina caldura, este sa fie ajutata sa isi refaca mica bucatarie de vara.
Acolo ar putea locui boiereste, ar sta la caldura sobei, ar fi cu adevarat fericita. In casa si-ar adaposti vaca si porcul, sa le fereasca la iarna, ca grajdul nu mai e bun. A primit de la Primarie niste tocuri de lemn pentru usi, dar nu are ce face cu ele, asa ca le-a rezemat de nucul din ograda.
Singuratatea. Visul
E grea viata Aristicai, iar ea e batrâna si singura cuc. Nu are absolut pe nimeni, nici copii, nici rude pe aproape.
Rudele sunt toate plecate departe si par sa fi uitat de ea. Isi freaca des mâinile invinetite de frig, sa se mai incalzeasca, se scuza ca nu are cu se il serveasca pe reporter, ca as ar fi frumos la casa de om. Uneori face haz de necaz, dar mai mult isi sterge lacrimile cu naframa.
“N-am nevoie de nimic altceva. Doar sa ma ajute sa imi refac bucataria, sa am unde sa ma incalzesc. Sa mergeti la domnul primar de la Bacau, sa-i spuneti asta”. Asta e cea mai mare dorinta a unei batrâne din satul Mâgla, comuna Negri. Uitata de timp si de lume, incremenita in frigul de acum si-n cel ce va sa vina, peste care viata a trecut cu bune, dar mai ales cu rele.
In satul Mâgla mai exista o persoana care a primit o locuinta modulara, dar care la ora documentarii acestui material era la cules porumbul, pe câmp. Vecinii spun ca omul nu prea agreeaza locuinta modulara tot din cauza frigului, asa ca locuieste in casa subrezita.
