Coborâm astăzi, prin scrisul evanghelistului Ioan (4, 5-42), spre ținutul Sihar al Samariei. Suntem în mijlocul câmpului dăruit de către patriarhul Iacob lui Iosif, fiul său, la poalele Muntelui Garizim… în nordul Ierusalimului, dincolo de ținutul Efraim, într-un loc al amestecului dintre sfințenia și apostazia neamului Israel, nu prea deschis vizitatorilor. Oameni de munte, samarinenii se desprinseseră de iudei și-și aveau propriul Sion, Garizimul, dar și propriul Ierusalim, cetatea Samariei. Acolo-și construiseră un templu, unde își îndeplineau ritualurile și se lăsau descoperiți de către Cer,
Jinduim a fi împreună călători cu Apostolii, în acest tablou evanghelic, ce ne așterne dinainte taifasul Dumnezeului celui Viu cu o persoană remarcabilă. O femeie nerespectată de elita duhovnicească a Israelului, deci respinsă de societatea iudaică, pentru vina de a se fi născut în această comunitate, disprețuită din cauza amestecului de sânge și de mentalitate cu alte popoare decât cel ales. O femeie așezată, prin rândurile zilei, în rândul mironosițelor. Asemeni celor ce înfruntă zorii Învierii, ceva mai târziu, ea pornește prin a se încuraja să-L înfrunte pe Necunoscutul care ședea la fântână. Este obișnuită să supraviețuiască contactului cu bărbații și nu este străină de cultura credinței. Cunoaște diferența dintre Templu și Lege. Se dovedește a fi o așteptătoare a Mântuitorului și este dispusă a deveni izvor de Har. Inteligentă și sinceră în căutare, înțelege faptul că nu este provocată de către Domnul a căuta o apă oarecare, ci apa cea vie… O probă de foc, dinaintea căreia samarineanca știe să riposteze admirabil. Identifică clar sursa și resursa: pe Hristos cu Dumnezeu. Acest dialog îi restartează viața. Din femeia cu cinci bărbați (niciunul al ei), devine femeia cu Un Singur Dumnezeu. Al ei! Căruia îi devine apostol. Și duce istoria neamului său spre Înălțare și spre cuprinderea omeniei din Hristos.
Mesajul evanghelic este și pentru noi, cei din alt neam, mereu chemați, precum samarinenii, spre a primi apa vie, săltătoare și vindecătoare. În Siharul cel nou, care este Biserica, imaginea apei, prezentă în mai toate pericopele duminicilor așteptării Înălțării Domnului, ne obligă a privi spre Cer.
Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu
