O batrâna de la Caminul pentru Persoane Vârstnice se destainuie
Descendenta a boierilor Motoc, Iulia Pirloaga a suferit cumplit pentru ca parintii ei au fost considerati chiaburi. A fost declarata “dusman al poporului” si in timpul facultatii nu i s-a permis sa locuiasca in camin. In 1989 sotul i-a murit. Singuratatea si gândul ca ar putea fi o povara pe umerii unei nepoate au adus-o la camin. Cea mai mare multumire a ei este aceea “ca nu necajesc pe nimeni”.
Nu are copii, dar si daca ar fi avut nu ar fi acceptat sub nicio forma sa stea “pe capul lor”. Are o nepoata in Bacau, din partea unei surori, a locuit impreuna cu ea mai multi ani, s-au impacat si se inteleg in continuare foarte bine, dar nu a vrut ca la batrânete sa-i devina “o povara”. In urma cu aproape sapte ani, Iulia Pirloaga, acum in vârsta de 79 de ani, descendenta a boierilor Motoc, a depus cerere pentru a fi primita in Caminul pentru Persoane Vârstnice. Dupa un an si jumatate de asteptare, dorinta i-a fost indeplinita. De cinci ani locuieste in camin si se considera o norocoasa, dupa ce in viata ei a trebuit sa indure multe. “Mi-a murit sotul in 1989 si am ramas singura, ne povesteste Iulia Pirloaga. Locuiam in casa parintilor lui, din cartierul CFR. Nu mi-a placut niciodata sa stau la casa. M-am mutat la un bloc lânga Piata Sud, dar tot singura eram. Iesisem la pensie de vreo trei ani. De singuratate, ma duceam in fiecare zi la cimitir si stateam de vorba cu sotul meu, cu mama si cu tata. Ma tacanisem, cumva. Mi-era groaznic de urât. M-am mutat la o nepoata, ma simteam foarte bine la ea, aveam conditii de locuit excelente, dar s-au nascut nepotii ei. Ea a insistat sa ramân cu ea, nu a vrut in ruptul capului sa auda de camin, dar trebuia sa aiba grija de copii. M-am gândit ca nu stiu câte zile mai am si ca oricând as putea sa cad povara pe umerii ei. Cum sa poata sa mai ingrijeasca si de mine?!” Fara stirea nepoatei, la inceputul anului 2005 a facut cerere sa fie primita in camin. Abia in iunie 2006 i-au aprobat cererea si s-a mutat. Considera ca a facut o alegere inteleapta si buna. Nu-i pare rau nicio clipa ca a luat o astfel de decizie. “Foarte multe persoane regreta ca nu mai au casa si masa, pentru mine, insa, singura realizare a mea este ca nu necajesc pe nimeni. Nu mai am grija zilei de mâine.“
Tatal, condamnat la puscarie, pentru ca era chiabur
Fire sociabila, vesela, optimista, femeii i-a placut si in tinerete sa fie inconjurata de oameni. Dorinta aceasta tine de temperamentul ei, dar si de ceea ce a patimit in tinerete pentru ca parintii ei, invatatori, in comuna Brusturi, judetul Neamt, au fost considerati chiaburi. Iulia Pirloaga, pe numele sau de domnisoara, Manoliu, se trage din boierii Motoc. “Strabunicul meu a fost unul dintre boierii Motoc, ne spune. A avut trei copii: doua fete si un baiat. El a fost cadorisit de catre domnitorul de atunci cu 75 de hectare de pamânt pe care l-a impartit apoi in mod egal copiilor. Bunica mea, una dintre cele doua fete, a primit 25 de hectare. A avut cinci copii, printre care si pe tatal meu. Lui si celorlalti frati le-a dat câte cinci hectare.” Dar tatal ei a cumparat de la doi frati terenul lor si asa a ajuns “chiabur”, cu 15 ha. Si de aici peste familia Manoliu s-au abatut toate nenorocirile. “Din cauza pamântului, pe tata l-au gasit vinovat ca nu are trecuta toata suprafata in registrul de la primarie si ca nu ar fi dat toate cotele de cereale, mai afirma Iulia Pirloaga. L-au condamnat la opt ani de puscarie si l-au trimis la Canal. “ Ramasa singura, cu trei fete de crescut, mama Iuliei Pirloaga s-a chinuit din greu impreuna cu acestea sa cultive pamântul si sa se achite de cotele pe care era obligata sa le dea la stat. S-a zbatut mult timp si a reusit pâna la urma sa demonstreze ca suprafata inscrisa in registrul primariei era exact cea pe care o aveau. In consecinta, dupa noua luni de munca silnica la Canalul Dunare – Marea Neagra, tatal Iuliei Pirloaga s-a intors acasa. Acasa, vorba vine, pentru ca frumusetea lor de gospodarie la care au trudit din greu le-a fost luata si transformata in sediul ceapeului.
„Toate surorile eram considerate «dusmanii poporului»”
“Ne-au scos afara din casa si ne-au trimis sa locuim la o verisoara de-a tatalui meu. Nu ne-au mai dat niciodata casa inapoi. Pamântul, mama a cerut sa fie luat la colectiva, ca sa scapam de toate necazurile. Dar ne-au luat pamântul si tot nu ne-au sters din categoria chiaburilor. Eram in continuare «dusmanii poporului» si noi, toate cele trei surori”, povesteste, cu amaraciune, Iulia Pirloaga. Fiice de invatatori, cele trei fete au dorit sa invete si sa-si definitiveze studiile cu orice pret. Au terminat o facultate, desi toate trei au avut de suferit pentru ca parintii lor au avut pamânt: “Când eram eleve la liceu si apoi studente ne-am dorit foarte mult sa stam in camin, dar nu ne-au acceptat, pentru ca eram «dusmanii poporului», sa nu-i influentam in rau pe ceilalti colegi.” A urmat liceul teoretic la Falticeni, dupa care a fost nevoita sa stea acasa doi ani pentru a o ajuta pe mama ei la realizarea cotelor impovaratoare de produse agricole. Una dintre surori s-a casatorit dupa absolvirea liceului, a intrat in invatamânt si a facut apoi facultatea la fara frecventa. Cealalta sora, mai mare, a terminat facultatea de inginer geolog in Bucuresti, dar a fost repartizata sa munceasca in mina. “A lucrat 10 ore pe zi in subteran, cu tot echipamentul, din cap pâna in picioare, ani buni, isi aduce aminte Iulia Pirloaga. Eu m-am inscris la facultatea de comert si cooperatie. Nu-mi placea, as fi vrut sa fac facultatea de farmacie, dar dupa doi ani de carat cote de cereale la stat, am zis ca ma duc unde vad cu ochii.” Si, totusi, a intrat la facultatea de comert cu media 9.00, care ii dadea dreptul la bursa de studii. Dar pentru ca avea la dosar “tidula de chiabura”, nu i-a fost acordata bursa. Si nici nu i s-a permis sa locuiasca in camin, astfel ca a trebuit sa stea in gazda si sa plateasca chirie. Abia in ultimul trimestru din ultimul an de facultate i s-a acceptat sa stea in camin, pentru ca “nu mai era pericol, câteva luni”.
A facut haz de necaz si asa a supravietuit
Dupa terminarea facultatii, in 1957, viata pentru Iulia Pirloaga a inceput sa curga mai lin. A fost repartizata in “Comert si Cooperatie” in Bacau, unde a lucrat ca economist aproape doi ani. Apoi s-a mutat la Baza 7, de unde se facea aprivizionarea cu toate cele necesare pentru fostele intreprinderi agricole de stat (IAS) si statiunile de masini si tractoare (SMT). Dupa 12 ani a ajuns la o unitate din subordinea fostului Trust de Constructii de unde a iesit la pensie. Dupa 29 de ani de munca are o pensie neta de 1.197 lei. Din aceasta achita taxa de camin de 630 lei si ii mai ramân 567 lei. Dar nu se plânge. Este multumita cu viata pe care o duce. Nu le poarta niciun sentiment de ura celor care au facut-o pe ea, parintii si surorile ei sa sufere atât de cumplit. “Intotdeauna le-am luat in gluma pe toate, ne spune Iulia Pirloaga. Mi-a placut societatea, am fost o fire vesela. De aceea am supravietuit tuturor necazurilor prin care am trecut.”
Elena Tintaru
