Pronume… personal
O carte revoluţionară a lui Ion Coteanu a fost „Gramatica de bază a limbii române” (1982, reeditată), în care lingvistul de mare autoritate sparge tiparele academice şi propune organizări proprii. De exemplu, clasa pronumelor este resistematizată astfel: 1. pronumele personal; 2. pronumele posesiv; 3. pronumele demonstrativ; 4. pronumele relativ; 5. pronumele interogativ; 6. pronumele nehotărât; 7. pronumele negativ. După cum se vede, lipsesc trei pronume, recunoscute de Academia Română. Acestea sunt distribuite în grupa pronumelor personale: pronumele personal reflexiv, pronumele personal de întărire şi pronumele personal de politeţe. Clasificarea nu a făcut carieră, mai ales că includea o contradicţie: pronumele posesiv ar fi trebuit să fie a patra subgrupă a pronumelui personal, câtă vreme cunoaşte categoria persoanei.
Limba română, în clasă
Ion Coteanu a fost serios implicat în problemele şcolii. Două consideraţii ale lui sunt multă vreme actuale: „Studiul gramaticii în şcoală coincide cu cerinţele unei gramatici întemeiate pe norma cultă, sarcina profesorului de limba română fiind de a face pe elev să dispună – în cunoştinţă de cauză – de un registru variat şi nuanţat de reguli prin a căror aplicare să ajungă în timpul cel mai scurt […] la cea mai bună organizare a vorbirii şi a scrierii, iar prin aceasta să se exprime elegant şi precis”. A doua este o atenţionare: „Studiul gramaticii în şcoală nu trebuie împovărat cu toate subtilităţile oferite de un curent lingvistic sau [de] altul, scopul învăţării nefiind teoria gramaticală şi nici terminologiile, adesea foarte complicate, ci limba română ca obiect prin care gândirea se poate perfecţiona şi exprima în formele cele mai eficace”.
Omul social
Povesteşte etnologul Ligia Bârgu-Georgescu (n. 1932): „În studenţia de la Universitatea Bucureşti, îl aveam profesor doar grupa noastră pe Alexandru Rosetti, care era foarte apropiat de noi. După ce încheia cursul, rămânea să ne întrebe ce mai facem, ce am mai citit. Într-o zi i-am spus că nu avem apă caldă în cămin. «Bârgule, hai cu mine!» (Eram şefa de grupă.) Ne ducem în secretariat, şi de acolo, la uşa decanului. Bate şi strigă: «Coteanule, deschide! Sunt eu, academicianul Rosetti». Eu mă făceam mică în spatele lui. «Ascultă, Coteanule! Ştiai că la cămin nu curge apă? La căminul de fete!»
Dialectologul
În 1957, publică o constatare care ar fi trebuit să genereze un proiect tematic: „Cum dispare o limbă (istroromâna)”. Nu a fost să fie luat în serios avertismentul lui Ion Coteanu, aşa că în anul 2020 probabil că s-a subţiat înfricoşător de mult numărul istroromânilor (trăitori în Croaţia), ceea ce pune în pericol supravieţuirea idiomului.
