Nu e parodie
Aţi recunoscut, desigur, ceva din titlul volumului de debut al lui Marin Sorescu, „Singur printre poeţi” (1964), cuprinzând ingenioase parodii. Noi ne ocupăm de academicianul Ion Coteanu (6 oct. 1920 – 11 dec. 1997, Bucureşti), unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai noştri. În anul 1992, în calitate de preşedinte al Secţiei de filologie şi literatură a Academiei Române, s-a opus măsurii de revenire la grafia cu â în interiorul cuvintelor şi la forma sunt (suntem, sunteţi). Argumentele aduse erau solide (dovadă că astăzi sunt publicaţii care scriu în continuare cu î şi cu sînt/ sîntem/ sînteţi) şi veneau din partea unui specialist în istoria limbii române. În plus, Ion Coteanu era (din 1970 până în 1994) directorul Institutului de Lingvistică din Bucureşti. Din păcate, Adunarea generală a Academiei Române era alcătuită dintr-un singur lingvist, aşa că a fost emisă, la 17 febr. 1993, hotărârea privind revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române. Azi, pentru a nu crea dublete ortografice, respectăm această hotărâre.
Gramaticianul
Ion Coteanu este coordonatorul cursului universitar de fonetică, fonologie şi morfologie, apărut într-o primă ediţie în anul 1974, la Editura Didactică şi Pedagogică (referenţi, Sanda Golopenţia-Eretescu şi Flora Şuteu). După 11 ani, la aceeaşi editură, s-a tipărit ediţia revizuită şi adăugită a acestei lucrări, cu titlul „Limba română contemporană”, sub egida Ministerului Educaţiei şi Învăţământului – Universitatea Bucureşti. Pe pagina de gardă e scris de mână numele meu, cu menţiunea „Azi, 6 nov. 1985, după vizita la (şi interviul cu) Iorgu Iordan; Bucureşti, str. Sofia, nr. 21”. Era un eveniment editorial (am cumpărat-o de la Librăria Universităţii), aşa că nerăbdarea de a o consulta era uriaşă. În trenul de noapte din Gara de Nord spre Bacău, sub o lumină pâlpâindă şi slabă, mi-am propus să „fur” în primul rând cuprinsul. Am constatat cu surprindere că părţile de vorbire ale Bucureştiului din care tocmai plecasem erau nu zece, ci opt: substantivul, adjectivul, verbul, pronumele, adverbul, prepoziţia, conjuncţia şi interjecţia. Am dat vina pe luminaţia insuficientă şi am aşteptat prima oprire a locomotivei, la Ploieşti, sub un bec cumsecade. Da, articolul – primul absent – era înglobat la substantiv şi purta numele de determinare (pp. 123-127), dar curiozitatea maximă era dată de lipsa numeralului. L-am găsit la… Râmnicul Sărat abia, ascuns în bătătura substantivului (numeral cu valoare de substantiv, ca în „Al treilea era ascultător”), apoi la… Focşani, pitit sub mantaua adjectivului (numeral cu valoare de adjectiv, ca în „Al treilea ied era ascultător”) şi la… Adjud, „înfiat” de adverb (numeral cu valoare de adverb, ca în „Câştigă întreit”. A doua zi, le-am povestit exact aşa elevilor mei de la Liceul Pedagogic.
