Sindromul Peter Pan sau atunci când adulții nu au “crescut”

“Toți copiii, cu excepția unuia, cresc”, a scris JM Barrie în romanul său din 1911 “Peter și Wendy”. Vorbea despre Peter Pan, băiatul care nu avea să crească, rămânând la stadiul de adolescent. Deși nu există magie care să împiedice copiii să crească fizic, unii adulți continuă să se agațe de zilele fără griji ale tinereții și găsesc sau cel puțin caută provocări emoționale și financiare până la maturitate.

„Sindromul Peter Pan”, denumirea actuală a acestui tipar de comportament, apare pentru prima dată în cartea doctorului Dan Kiley din 1983, „Sindromul Peter Pan: bărbați care nu au crescut niciodată”. În timp ce Kiley s-a concentrat asupra acestui comportament la bărbați, sindromul Peter Pan poate afecta persoanele de orice gen sau cultură. Este de reținut că nu este o condiție recunoscută de sănătate mintală. Cu toate acestea, mulți experți sunt de acord că acest model de comportament poate avea un impact asupra relațiilor și calității vieții cuiva. 

Cum se manifestă Sindromul Peter Pan?

Ați spus vreodată: „simt că nu pot fi adult astăzi?” Este în regulă pentru o ființă umană să trăiască acest sentiment din când în când, în funcție de factorii de influență (timp, energie consumată, context, resurse etc). Dar, persoanele cu sindrom Peter Pan tind să trăiască în fiecare zi după această filozofie.

Deoarece sindromul Peter Pan nu este un diagnostic clinic, experții nu au determinat niciun simptom oficial. Iată câteva consensuri cu privire la modul în care acest comportament intervine adesea în relații, la locul de muncă și în atitudinile personale față de asumare și responsabilitate.

Potrivit psihologului Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), în relații, posibil ca acest lucru apare cel mai clar în niveluri divergente de ambiție, așteptări, obiective de viață și capacitatea de a-și asuma angajamente.

“Dacă partenerul dumneavoastră are sindromul Peter Pan, s-ar putea să aveți impresia că i-ar fi greu să se descurce singur în lume. S-ar putea să fiți tentată să îl ajutați în mod regulat cu treburile de zi cu zi și nu numai, doar pentru a-i face viața mai ușoară și lipsită de griji. Cei care suferă de sindromul Peter Pan, ar putea să: vă permită să planificați activități și să luați decizii importante pentru ei, neglijeze treburile casnice și responsabilitățile de îngrijire a copiilor, prefere să „trăiască doar astăzi” și să arate puțin interes în a face planuri pe termen lung, prezinte semne de indisponibilitate emoțională, cum ar fi faptul că nu doresc să eticheteze sau să definească relațiile, cheltuie bani în mod neînțelept și să aibă alte probleme cu finanțele personale sau să evite în mod constant abordarea problemelor relației în moduri productive. Totodată, persoanele cu sindrom Peter Pan tind, de asemenea, să se lupte cu obiectivele de muncă și carieră. Aceștia ar putea: să își piardă locul de muncă din cauza lipsei de efort, a întârzierii sau a neprezentării la serviciu, să depună puțin efort real pentru a găsi un loc de muncă, să părăsească frecvent locul de muncă atunci când se simt plictisiți, provocați sau stresați, să lucreze doar cu jumătate de normă și să nu aibă interes să urmărească oportunități de promovare sau să treacă de la un domeniu la altul fără a petrece timp dezvoltând abilități într-o anumită zonă”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul este de părere că, în unele cazuri, această problemă poate apărea și sub formă de obiective nerealiste, cum ar fi visul de a deveni un sportiv profesionist sau de a obține o afacere record. “Acestea sunt cu siguranță posibilități pentru unii oameni și nu este nimic în neregulă cu urmărirea lor în moduri sănătoase. Dar dacă aceste ambiții împiedică succesul în alte domenii ale vieții, poate fi momentul să luăm în considerare opțiuni de carieră mai realiste. Transformarea acestor visuri în realitate fără a fi dispus la a face vreun efort real pentru a le realiza, poate sugera, de asemenea, sindromul Peter Pan”, continuă specialistul. 

De ce se întâmplă?

Psihologul Laura Maria Cojocaru consideră că nu există o singură cauză pentru comportamentele asociate cu sindromul Peter Pan. Este probabil rezultatul următorilor factori complexi. Totuși, putem evidenția câteva aspecte care au un cuvânt important de spus: 

Experiențele din copilărie/modelul parental. “Cei cu sindrom Peter Pan au adesea părinți prea protectivi sau foarte permisivi. Părinții excesiv de permisivi de multe ori nu stabilesc multe (sau vreo) limite asupra comportamentului copilului. Drept urmare, crești crezând că este OK să faci orice vrei. Când ai făcut ceva greșit, părinții tăi au avut grijă de orice consecință și te-au protejat de vină (asumare), așa că nu ai aflat niciodată că anumite acțiuni au avut consecințe. Dacă s-au ocupat de nevoile voastre financiare până la vârsta adultă timpurie și nu s-au așteptat niciodată să lucrați pentru lucrurile pe care le-ați dorit, este posibil să nu înțelegeți de ce trebuie să lucrați acum. Pe de altă parte, părinții ocrotitori vă pot face să vă simțiți ca și cum lumea adultă ar fi înspăimântătoare și plină de dificultăți. S-ar putea să vă încurajeze să vă bucurați de copilărie și să nu experimentați abilități precum bugetarea, curățarea casei sau abilități simple de reparații și comportamente de întreținere a relației. Părinții care doresc să-ți prelungească tinerețea pot evita, de asemenea, să discute cu tine aceste concepte pentru adulți. Acest lucru vă poate conduce la a nu vă orienta corect în jurul acestor concepte în propria voastră viață”, declară psihologul Laura Maria Cojocaru. 

Factorii economici. Dificultățile economice și stagnarea pot contribui la sindromul Peter Pan, în special la generațiile mai tinere. Cu alte cuvinte, “maturizarea” ar putea fi un proces mai greu decât era înainte. “Schimbările tehnologice și structurale din economie pot face o tranziție mai agitată între adolescență și vârsta adultă timpurie. Salariile mai mici și mai puține oportunități de a avansa pe piața forței de muncă pot, de asemenea, să stârnească motivația deja scăzută pentru a urma o carieră de care te simți mai puțin decât entuziasmat. Ratele de școlarizare care au depășit inflația au creat stres financiar și anxietate adăugate, pe care unii oameni încearcă să le gestioneze evitând în totalitate responsabilitatea financiară”, conchide psihologul Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

Laura-Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) și președinte și fondator al Asociației ”Generația Iubire” este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. A studiat natura minţii umane urmând 9 formări profesionale cu abordări diferite – psihoterapie integrativă, hipnoză clinică, relaxare și psihoterapie ericksoniană, psihoterapie de cuplu și familie, psihologie clinică, neuro-programare lingvistică, terapii florale Bach, consultant Panorama Socială, instructor internațional yoga. De peste 12 ani ghidează oamenii atât în ședințe individuale cât și de grup și organizează cursuri şi traininguri în România, cu scopul de a-i face pe oameni să-și acceseze și utilizeze la potențial maxim resursele interioare.