8 noiembrie 2024

Simpozionul National de Estetica: Interogatii pentru maine

In atmosfera si cadrul academic oferit de Universitatea “George Bacovia”, joi, 22 noiembrie, au continuat lucrarile Simpozionului National de Estetica, organizat, si anul acesta de Centrul de Cultura “George Apostu”, Academia Romana, Universitatea bacauana, Inspectoratul Scolar, cu sprijinul administratiei locale si Consiliului Judetean. Auditoriul, format din profesori, conferentiari, lectori, studenti, dar si cadre didactice din invatamantul bacauan, a fost martorul unor conferinte de inalt nivel stiintific, girat de academicienii Alexandru Boboc (“Conventional in limbajul artei”) si Alexandru Surdu, profesorii universitari Petru Bejan (“Arta care nu comunica; o tipologie a obstacolelor cognitive”) si dr. Gregore Smeu (“Umanizarea prin arta”) de la Universitatea “Al. I.Cuza din Iasi”, dr. Valentin Ciuca – critic de arta (Kitsch-ul, o provocare permanenta”), dr. Mihai Aiftinca -cerceator Academia Romana (“Comunicare si expresie artistica”), muzicologul Liviu Danceanu (“A comunica versus a se comunica”), care au abordat teme actuale ale noilor tendinte ale gandirii estetice din arta teatrala, literatura, muzica, pictura, din Romania, in consonanta cu ceea ce se manifesta in Occident, dar si aspecte ale esteticii urbane si comportamentale. Seara a fost marcata de vernisajul expozitiei de sculptura “Magazia”, a artisului Mircea Roman, cat si de lansareaalbumului de arta al aceluiasi sculptor.
Programul zilei de 23 noiembrie cuprinde partea a doua a Simpozionului de estetica “Arta si comunicarea prin arta”, care se va desfasura la Inspectoratul Scolar Judetean, incepand cu ora 10.






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014