15 noiembrie 2024

Simpozion județean „Biserica și Marea Unire”

Cu binecuvântarea Înaltpreasfintului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Asociația Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, Simpozionul Județean „Biserica și Marea Unire” la Colegiul „Mihai Eminescu” din Bacău, cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri, avându-i ca invitați pe pr. lect. univ. dr. Daniel Niță-Danielescu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pr. dr. Nicolae Hurjui de la Catedrala „Înălțarea Domnului”, prof. dr. Livia Liliana Sibișteanu, colonel (r.) Stelian Cojocaru, președintele Asociației Tradiții Militare, și col (r) Paul-Valerian Timofte, președintele Filialei Bacău a Asociației Naționale „Cultul Eroilor”.

În deschiderea lucrărilor, două eleve au intonat cântece patriotice, iar col. Stelian Cojocaru a prezentat uniforma ostașilor români în timpul Primului Război Mondial, echipamentul unui pilot din vremea aceea și steagul de luptă.
După expunerile anunțate, președinta Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău, prof. Teodora Plăeșu, a prezentat volumul dedicat Centenarului Marii Uniri, care se găsește postat pe site-ul Asociației.



Tot în cadrul Simpozionului, au fost preoții parohi care au găzduit activitățile din cadrul proiectului Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău, „Cu Hristos în vacanță”, pr. Mihail Tomozei, de la Biserica Precista, pr. Constantin Abageru de la Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” și pr. Marius Popescu, de la Biserica „Sf. Ioan”, au fost nominalizați și felicitați pentru sprijinul acordat în desfășurarea activităților Asociației.

La lucrări au luat parte și elevi mici și mari, care s-au bucurat de lecția de istorie la care au asistat, având posibilitatea să constate cum actul Marii Uniri este abordat interdisciplinar de către preoți, profesori de istorie, profesori de istorie bisericească, militari de carieră. Mesajul simpozionului de a ne comemora eroii neamului și de a cinsti acțiunile, curajul și memoria a rămas în sufletele participanților ca o datorie de împlinit cu fiecare ocazie. În acest scop, participanții au primit câte o insignă aniversară, România 100.

Prof. Teodora Plăeșu, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” și președinta Asociației Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014