Simpatia pentru puscariabili

Arestarea primarului din Horgesti are aparenta unei victorii pentru opozantii sai, multi si puternici. Asta nu exclude prezumtia de vinovatie, dar nici pe cea de nevinovatie. In afara de sicanele aproape permanente, cele doua tabere s-au ciocnit cu forta in campania electorala din mai, anul trecut. Asupra primarului pedelist, contrcandidatii uselisti au aruncat un munte de acuze. Despre Turcan s-a spus ca in precedentul mandat de primar nu a facut nimic pentru comuna, ca are avere nedeclarata, ca si-a angajat rudele in functii publice si altele.
Cu tot acest bombardament, lumea l-a ales tot pe Turcan. Asta aminteste de alti primari de prin tara alesi sau realesi chiar daca de glezna le atârna bila. Un spirit de solidaritate tipic noua, care punem cu lejeritate pe acelasi nivel fapta buna si fapta rea, de parca ar trebui sa se anuleze reciproc, si nu sa fie cântarite separat: “lasa, a furat si el un pic, dar a facut si bine”. Coarda sensibila a gospodinelor rezoneaza profund la suferinta edililor puscariabili. Mai ales ca in apararea lor acuzatii isi fac scut din intreresul comunitatilor pe care le conduc. Doar n-o fi fraier vreunul sa spuna ca a râvnit la borcanul cu miere si ca a scapat mâna prea adânc.
Procurorii il acuza pe primarul din Horgesti ca ar fi facut fals in documente, ca ar fi virat bani catre o firma pentru niste lucrari inchipuite. O fi asa, n-o fi asa, instanta se va pronunta. Vocile in apararea primarului lui au aparut deja: “Nu e drept! A vrut sa pastreze pentru comuna niste bani pe care nu i-a cheltuit si care s-ar fi intors la bugetul de stat. Doar nu i-a luat el; doar nu si-a facut vila”. Cam asa se vad lucrurile din curtea electoratului. Probabil ca primarul stie ca banii necheltuiti se intorc la buget. Invocarea necunoasterii legii ar fi absurda in cazul lui Turcan, primar cu experienta, dar nici nu l-ar ajuta cu nimic.
E uimitoare, insa, aceasta simpatie pentru oamenii cu functii intrati la ananghie, toleranta pentru ei greu isi gaseste limite. Parem setati sa uitam intantaneu acuzatiile si sa empatizam cu suferinta acuzatului si a familiei sale. E un soi de relatie psihologica intre oameni aflati in aceeasi barca a suferintei: unii fiindca abia isi duc traiul de pe o zi pe alta, dar le e teama de mai rau in lipsa celui proscris, iar ceilalti fiindca se simt târâti prin instante de niste anchetatori anonimi, in loc sa le fie ridicata statuie. In schimb, simpatia se diminueaza subit atunci când ar fi necesara unor amarasteni de rând, loviti de boli sau alte necazuri mult mai lumesti decât atentatul la banii publici.