Cei doi asociați ai firmei, Cristinel Lungu și Florin Gavrilă, au anunțat că toți banii pe care ar fi urmat să-i investească anul acesta în sport, vor fi destinați sistemului de sănătate în lupta cu COVID-19.
Simba-Invest servește. Pentru un punct de ghem, set și meci în lupta cu pandemia COVID-19. Cunoscuta firmă băcăuană distributoare de bunuri de larg consum a donat 150.000 lei Spitalului Județean Bacău pentru amenajarea laboratorului de testare a noului coronavirus ce va deveni funcțional în cel mai scurt timp. Și nu doar atât. Cei doi asociați ai Simba-Invest, Cristinel Lungu și Sorin Gavrilă au decis că suma de 150.000 lei este doar un prim pas în această direcție. Concret, anul acesta, toți banii pe care firma ar fi urmat să-i investească în sport, vor fi destinați sistemului de sănătate.
„În limitele pe care ni le impune legea, vom finanța orice proiect medical viabil referitor la pandemia declanșată de COVID-19. Sperăm ca toată lumea să înțeleagă perioada critică generată de această pandemie și că doar cu un efort economic conjugat vom putea să trecem cu bine peste. Nu am fi făcut publice acest lucruri dacă nu am fi ajuns la concluzia că, în aceste vremuri foarte dificile, puterea exemplului este esențială”, a declarat pentru Deșteptarea Cristinel Lungu.
Pasionat de sport, Cristi Lungu este unul dintre tenismenii Masters ai Bacăului cu ranking internațional. Totodată, Simba-Invest organizează, anual, turneul de tenis omonim care, din 2017, a intrat în circuitul internațional ITF rezervat categoriei Masters. Cotat în primă fază drept un turneu de gradul 5, Trofeul „Simba Invest” a fost upgradat în urmă cu un an, devenind turneu de gradul 4. Îndeplinind toate criteriile necesare (nivelul premiilor, calitate organizatorică, număr de participanți etc), Trofeul „Simba Invest” a urcat și mai mult în grad în 2020, ITF etichetându-l drept turneu de gradul 3.
„Dintre toate turneele care au solicitat ITF, prin intermediul FRT, un grad superior, doar «Trofeul Simba Invest» a primit OK-ul din partea forului internațional. Pentru noi este o satisfacție. Din păcate, ediția de anul acesta, programată pe 6 iulie, nu se va mai putea desfășura din cauzele bine-știute, însă noi vom păstra turneul, cu atât mai mult cu cât, din punctul meu de vedere, nu vor mai rămîne prea multe competiții de acest gen pe viitor”, a precizat Cristi Lungu, care a adăugat că Simba-Invest va rămâne, ca și până acum, un partener de bază în organizarea Trofeului Municipiului Bacău la tenis. Un parteneriat care va cunoaște însă o pauză de un an. În 2020, sistemul de sănătate are prioritate. Iar Simba-Invest îl servește.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.