,,Observatorul Român de Sănătate”, organizație non-guvernamentală, ne-a oferit recent un Raport („Siguranța pacientului în actul medical”), care pune sub semnul unei mari întrebări securitatea noastră. În 2020, în doar patru cazuri de malpraxis medicii au rămas fără drept de practică. 42% dintre spitalele din România nu au raportat niciun eveniment advers asociat actului medical, precizează acest prim document independent din România ultimilor 30 de ani, pe această temă. „Aproape jumătate din spitale au raportat zero erori medicale şi asta e imposibil. Erorile neraportate se vor repeta şi vor ajunge să provoace daune reale pacienţilor”, spun raportorii.
Unele precizări sunt de-a dreptul îngrijorătoare. Tot în 2020, au existat 867 erori de administrare a medicației; 645 de căderi care au dus la traumatisme. Printre erorile raportate s-au numărat: nerespectarea procedurilor (4,46%); erori de diagnostic şi tratament (2,26%) și de investigare inadecvată (2,26%); prezența unor tehnici eronate în efectuarea manevrelor invazive; absenţa procedurilor; erori chirurgicale sau erori de transfuzie. Te întrebi însă dacă și aceste date exprimă insecuritatea reală a pacientului, atunci când afli că 11 DSP-uri au refuzat să ofere informaţii despre cazurile de malpraxis. Iată și o altă precizare: ,,România are nevoie urgentă de mecanisme mai coerente pentru siguranța pacienţilor şi de un sistem de raportare a erorilor medicale care să ducă la învăţarea din aceste greşeli”.
Karl Popper ne spusese că ,,în 15% din cazuri, diagnosticul bolii este greșit, iar 30 până la 40% din cazuri medicul nu a cunoscut înainte de autopsie cauza decesului […] Pentru a învăța trebuie să ne folosim de propriile noastre greșeli. A ascunde greșelile este un mare păcat intelectual” (Karl Popper, ,,Viitorul este deschis…”, Editura Trei, 1997, p. 106). Mai zice el că lumea aceasta nu este o lume a confirmării adevărurilor, ci una a infirmării erorilor… Dar cine să-l asculte?
