Mama ei de criză sanitară! Sunt cuvintele care, sunt convins, multora le-a scăpat printre dinți, măcar odată, în astea trei luni de când tot suntem restricționați în fel și chip. Fie că vorbim despre sceptici care nu dau doi bani pe virusul ăsta (unii ajungând la teorii conspiraționale, parțial acceptate de mai toată lumea zdravănă la cap), fie despre mai responsabili dintre noi care chiar nu-și doresc vreo durere atroce în tot corpul și plămânii plini de secreții care anunță, parcă, obștescul sfârșit.
După ce am terminat de fredonat acordurile apăsătoare ale Romicăi Puceanu din „Afară e întuneric”, ne trezim cumva din amorțeala asta în care ne-au băgat și strigăm furioși către cei care s-au așezat să ne conducă destinele, gândindu-ne cu lehamite la ministrul în chiloți și la cele două învieri, și tresărind la minicunile care străbat dincolo de ecranele televizoarelor.
Te întrebi, cu inocentă sinceritate, cum de s-a ajuns de la mărul mâncat de părinții umanității, la nevinovatul liliac halit de urmașii de astăzi. Dacă reușești să treci peste asta (acceptând că răul a fost produs, nemaiavând ce face), și peste teama de a nu-ți introduce un cip la măsurarea temperaturii, arunci o privire spre Șică șomerul (care între timp, har Domnului!, și-a găsit serviciu) și care, la debut de carieră, amenința că o să-l doară mâna la câte demisii o să semneze. Și, deodată, realizezi că, de fapt, istoria se repetă, doar că în alte tonuri. Galbene.
Aflu cu stupoare că (mai) toți cei care s-au cocoțat în scaunele înalte de la București au înalte studii la Academia SRI, de-ai crede că ăștia, frate, sunt români adevărați cărora le pasă de destinul nostru și au ținut să învețe cum ne apere de dușmani. Când colo, ce să vezi? Dușmanul e în pat cu noi. Îl rogi să scoată capul din sacoșă și să se uite măcar la apele care ne îneacă țăranii de 30 de ani încoace, sperând că toți școliții în arta manipulării se vor îndura de noi și scot, în regim de urgență, o lege în care subiectul „importanță și siguranță națională” e chiar omul, bogat sau sărac, scund sau înalt, gras sau slab, alb sau mai „întunecat”.
