22 octombrie 2024
ActualitateSi la Casa de Pensii se castiga bine / Averi medii, salarii...

Si la Casa de Pensii se castiga bine / Averi medii, salarii maricele

Din declaratiile de avere ale sefilor Casei Judetene de Pensii si Agentiei de Forta de Munca rezulta ca foarte putini au conturi in banci si sunt actionari. Averea cea mai de pret a lor sunt veniturile salariale. Din sporuri si stimulente, angajatii celor doua institutii bugetare traiesc destul de bine.

Comparativ cu alti sefi din sistemul bugetar, cei din conducerile Casei Judetene de Pensii (CJP) si ale Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau nu s-ar spune ca sunt de invidiat in ce priveste nivelul de bunastare. Din declaratiile de avere postate pe site-ul lor rezulta ca putini au conturi in banci sau sunt proprietari de firme. Ba, unii s-ar spune ca nu au nici macar un acoperis deasupra capului. Totusi, intre cele doua institutii mai avuti pot fi considerati cei de la CJP Bacau. Directorul Liviu Cretu are un apartament de 77 mp, un autoturism Opel Vectra, a mai obtinut 3.000 euro din vanzarea unei alte masini iar din venituri salariale anul trecut a castigat 91.777 lei net, adica 7.648 lei lunar. La randul ei, Iulia Radu, director adjunct cu stabilirea si plata pensiilor, are, impreuna cu sotul, un apartament de 82 mp, o moara de 140 mp, un autoturism Ford Focus si in 2007 a luat in mana drepturi salariale de 86.874 lei, respectiv aproximativ 7.200 lei/lunar. Directorul financiar contabil Marina Arva are un teren agricol in suprafata de 3.600 mp, cumparat, a carui valoare de impozitare este de 15.000 lei, un apartament de 62 mp, o anexa gospodareasca, realizata in regie proprie, de 80 mp, de 32.000 lei, un Opel Astra, active financiare in valoare de 6.000 euro din masini si utilaje de prelucrare a lemnului si venituri salariale de 74.751 lei. Directorul de la AJOFM Bacau, Ioan Silitra, are, impreuna cu sotia, un teren intravilan de 1.529 mp, in Luncani, si unul extravilan de 1.121 mp, ambele cumparate in 2006, un apartament de 62 mp, este asociat, cu sotia, la firma Paneuro Invest, cu un patrimoniu de 10.000 lei, dar are si datorii la banci de 165.000 lei. Cat priveste veniturile salariale incasate, acestea au ajuns la 70.089 lei in 2007. Directorul executiv adjunct Iuliana Cornelia Barbu are, impreuna cu sotul, un apartament de 79,95 mp si in 2007 a realizat venituri salariale de 52.688 lei de la AJOFM Bacau si de 1.289 lei, ca membru al comisiei de autorizare a furnizorilor de formare profesionala din cadrul Directiei Muncii. In schimb, averea directorului financiar-contabil al AJOFM Bacau, Veronica Solomon, este ceva mai mare. Impreuna cu sotul, are un apartament de 70 mp, un Opel Vectra, active financiare bancare de 30.000 lei si este actionar la Amax Gaz Medias (30.000 titluri, cu valoarea la zi de 12.000 lei), Rompetrol Well Service (1.900 titluri, 2.565 lei), Moldoconstruct SA Iasi (1.040 titluri, 1.456 lei), Altur Slatina (6.720 titluri, 535 lei) si Navrom Galati (500 titluri, 2.750 lei). Totodata, in 2007 a castigat venituri salariale de 60.797 lei.



Stimulentele, cele mai grase

Judecand dupa cele mentionate in declaratii, cea mai mare avere a sefilor celor doua institutii o reprezinta veniturile salariale. Si, intr-adevar, acestea sunt de invidiat mai ales de catre cei care nu lucreaza in institutiile bugetare. Atat la CJP cat si la AJOFM Bacau pe langa salariul de baza, se mai acorda salariul de merit (15 la suta) pentru 20 la suta din personal, sporul de vechime-intre 5 si 25 la suta, cei de la audit si controlul financiar propriu mai au un spor de 25 la suta. Pe langa acestea, insa, cel mai mult reprezinta stimulentele. aLunar, acestea sunt in proportie de aproximativ 60 la suta din salariul de baza, ne-a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM Bacau. In total, in fiecare luna fondul pentru stimulente ajunge la o medie de 80.000 lei. Banii se impart in functie de rezultatele fiecaruia. In ce ma priveste, eu nu pot sa zic ca sunt bogat, dar nici sarac nu sunt. Am un trai decent”. In cadrul AJOFM cel mai mic salariu de baza este de 747 lei iar cel mai mare, de 1.920 lei. Cat despre retributiile de la CJP Bacau, grila de salarizare a functionarilor publici este aceeasi iar stimulentele difera de la o luna la alta. aEle se situeaza intre 50 si 83 la suta din fondul de salarii, ne-a declarat Marina Arva, directorul financiar-contabil al CJP Bacau. Ca suma stimulentele ajung la 111.000-112.000 lei/luna, in total. Salariatii primesc intre 50 si chiar suta la suta din salariul de baza, in raport de rezultate”. Scris de Elena Tintaru



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img