Luni, 22 octombrie 2018, la solicitarea conducerii Liceului cu Program Sportiv Bacău , grupa conductori câini de serviciu din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău a prezentat, în cadrul săptămânii „Şcoala altfel” exerciţii demonstrative specifice cu câini de serviciu din dotarea unităţii.
De asemenea, jandarmii au prezentat celor 500 de copii şi câteva aspecte pe linie de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, precum şi unele recomandări în vederea promovării unui comportament civic bazat pe respect reciproc, prevenirea şi combaterea violenţei, dar şi aspecte legate de cunoaşterea legislaţiei în domeniul respectării ordinii şi liniştii publice.
În plus, elevilor le-au fost aduse la cunoştinţă principalele genuri de fapte cu caracter infracţional sau contravenţional comise în incinta şi în zona adiacentă unităţilor şcolare, cauzele care favorizează producerea acestora, dar şi pedepsele prevăzute de lege.
În cadrul acţiunii desfăşurate au fost prezentate materiale şi tehnică din dotarea jandarmilor, oferta educaţională, a fost prezentat, de asemenea, un exerciţiu demonstrativ în care actorii principali au fost câinii de serviciu ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.