Protestul din Piața Tiananmen din China, din 1989, este descris de media occidentală ca o manifestare masivă a dorinței de democrație și schimbare în cadrul regimului autoritar chinez. Conform dogmei occidentale, protestatarii, în mare parte tineri studenți, au ocupat Piața Tiananmen din Beijing, cerând reforme politice, transparență și libertatea de exprimare. Media occidentală prezintă în general acest protest ca un simbol al luptei pentru democrație și o amintire dureroasă a limitărilor libertății într-un sistem politic autoritar.
Ați fi surprinși să constatați că protestul Tiananmen nu a fost o mișcare pro-democrație, ci, dimpotrivă, o mișcare care cerea încetinirea reformelor economice care erau considerate de cetățeni a fi cauza creșterii inflației și a degradării nivelului de trai?
Am găsit în „American Affairs Journal”, o revistă de gândire și analiză politică fondată în 2017, care se concentrează pe subiecte legate de economie, politici publice, relații internaționale și alte aspecte ale politicii și culturii americane, un articol interesant: „Surpriza” rezistenței autoritare în China, scris de Wenfang Tang.
Articolul analizează impactul unei serii de sondaje de opinie inițiate în 1987 de Institutul de Reformă a Sistemului Economic din China (ESRIC). Conducerea Partidului Comunist a fost avertizată de creșterea rapidă a nemulțumirii publice cu privire la inflație, șomaj, moralul social și ineficiența guvernului, lucruri care au fost determinate statistic, prin intermediul acestor sondaje, însă nu a avut timpul necesar să intervină pentru a preveni mișcările de protest, care au culminat cu evenimentele din Piața Tiananmen.
Ceea ce este mai surprinzător, conform articolului din revista americană, este faptul că mișcarea de protest NU a fost, cum consideră media Occidentală, o mișcare pro-reforme, ci una anti-reforme.
„Protestul de la Tiananmen nu a fost o mișcare pro-democrație. Analizând datele ESRIC, am găsit ceva foarte interesant și neașteptat. Nemulțumirea publicului față de inflație, șomaj, morală socială și ineficiența guvernului a crescut vertiginos în timpul apogeului protestelor urbane din primăvara anului 1989, dar majoritatea locuitorilor din orașe au considerat, încă din octombrie 1988 (54 la sută) că reforma pieței merge «prea repede» și astfel de atitudini «antireforme» au reflectat îndeaproape creșterea inflației în același timp. Între timp, cererea publicului pentru idei democratice liberale, cum ar fi libertatea de exprimare și libertatea presei, nu a depășit niciodată 33%, nici măcar în mai 1989”, scrie în articol.
Sondajul dezvăluie că protestul din Piața Tiananmen a fost prin natură o mișcare anti-reformă, când locuitorii urbani au intrat în panică în legătură cu consecințele negative ale economiei de piață. Să mai amintim că China a început reformele sale economice pentru a trece de la o economie planificată centralizată la o economie socialistă de piață la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980. După moartea lui Mao Zedong în 1976, țara a adoptat o serie de politici economice care au avut ca rezultat o deschidere mai mare către economia de piață și investițiile străine, dar, odată cu reforma economică, au venit și problemele. În timp ce mulți au beneficiat de reformele economice, inegalitățile sociale și economice au început să crească. Oamenii din zonele urbane și din sectoarele în creștere au avut acces la mai multe oportunități și resurse decât cei din mediul rural sau din industrii mai tradiționale.
Evident, o astfel de opinie, cum că Tiananmen a fost anti-reforme și pentru păstrarea centralismului de stat, sună a fluierătură într-o biserică. Puțină lume ar fi dispusă să rezoneze la această idee, în special după anii de indoctrinare în care am fost învățați că protestul a fost unul pro-democrație.
