Asistenta sociala e un fel de Cenusareasa a societatii românesti. Asta si pentru ca beneficiarii serviciilor din acest domeniu nu pot sa le promoveze. Sunt saraci, descurajati, discriminati, unii sunt batrâni, altii, bolnavi… O data pe an, in luna martie, sunt marcate Zilele Asistentei Sociale. Scopul acestora este sa aduca in prin plan o profesie care inseamna compasiune, devotament, multe eforturi si putini bani.
Vineri au avut loc ultimele actiuni prilejuite de aceasta manifestare. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) a organizat o intâlnire a ziaristilor cu o familie de adoptie si cu doi tineri care au parasit centrul de plasament, pentru ca ei sa vorbeasca deschis despre experientele lor, despre relatia lor cu “sistemul”.
Astfel, Cornelia Dobrin, 27 de ani, care lucreaza din 2008 la Carta Office, intr-o unitate protejata, a marturisit ca acolo se simte ca acasa: “Conditiile sunt foarte bune, avem baie, bucatarie, putem gati, putem spala, avem mobilier… Nu ne lipseste nimic, suntem sase fete, toate din sistem.” La polul opus se afla Ionut Dobrea, 19 ani, care e debutant: “Lucrez la Pambac de aproape zece luni si m-am acomodat bine. La inceput a fost dificil, mai ales cu trezitul dimineata. Cu munca nu mi-a fost greu.” “Sunt generatii diferite, dar obligatiile sunt aceleasi. Trebuie sa-ti asumi raspunderile, e un sistem concurential si daca nu faci fata nu te tine nimeni”, afirma Ciprian Tudosa, inspector de specialitate.
Si angajatorii sunt consiliati
Doru Ionica, seful serviciului, explica cum functioneaza “integrarea”: tinerii sunt pregatiti cu un an inainte de a parasi centrul, li se cauta un loc de munca, sunt recomandati, insotiti la interviu, apoi sfatuiti permanent, sunt consiliati si angajatorii, care trebuie sa inteleaga ca acesti tineri nu vin dintr-o familie. Ionut si Cornelia sunt, amândoi, harnici si apreciati de patroni. De ce nu reusesc altii sa se integreze, sa-si pastreze jobul, sa devina adulti?
“Nu le place sa munceasca. Prefera sa umble pe strazi si sa cerseasca. Pare mai usor. Nu inteleg ce inseamna sa ai banul tau si sa ai viata ta”, povesteste Cornelia. Nu se gândesc la viitor, dar asta e, “fiecare cum isi asterne asa doarme”, o completeaza Ionut. Dintre cei care parasesc centrele de plasament, 50% se angajeaza, dar numai 35% isi mentin locul de munca. Ceilalti revin la DGASPC si cer ajutor.
“Unii reusesc a doua oara, altii revin de 5-6 ori, dar nu-i respingem niciodata, orice ar fi. Ar fi nevoie de mai multa intelegere din partea unor angajatori. Relatia cu acesti tineri e alta decât cea cu tinerii care vin din familie”, arata Doru Ionica. Pentru a preveni un esec se discuta si cu angajatorii, dar si cu colegii tânarului integrat. Cornelia si Ionut au viziuni diferite despre viitor. “Eu imi doresc sa-mi fac o casuta in satul Frumoasa, unde traiesc parintii maternali, si sa ma retrag acolo”, povesteste tânarul. Cornelia e mai realista: “Nu am vise. Eu vreau sa fiu sanatoasa, sa pot munci si sa am un loc de munca. Nu-mi fac nu stiu ce planuri!”
“Daca am vorbi mai mult…”
In partea a doua a intâlnirii, a urmat o discutie extrem de interesanta cu Madalina Rotaru, mamica adoptiva, care a acceptat sa ne impartaseasca din bucuriile si dificultatile acestui rol, poate si pentru ca e ziarist. Ce ar trebui sa stie un viitor parinte? “Eu cred ca din momentul in care i-a incoltit in minte aceasta idee ar trebuie sa ia decizia buna si sa vina aici, la DGASPC, ca sa vorbeasca cu specialistii”, a afirmat Madalina.
Viitorii parinti trebuie sa stie ca, “din momentul in care adopti un copil, iti asumi faptul ca acesta nu va fi perfect sanatos, nu va fi cel mai bun la matematica, cel mai talentat si ca e posibil sa nu se integreze.” Exista si descoperiri care incânta: “Eu, intrând in aceasta experienta, am inteles ca cea mai mare problema a unei familii naturale este ca nu beneficiaza de consiliere. Noi, familiile adoptive, participam la cursuri de formare foarte serioase, ceea ce e un mare avantaj”, afirma Madalina. Trist este ca lumea nu e deschisa spre acceptarea copilului adoptat: “Eu chiar cred ca daca am vorbi mai mult despre asta am intelege ca nu exista nicio diferenta intre copilul natural si copilul adoptat.” Oricum ar fi, natural sau infiat, “un copil e o mare fericire in viata unui om. Când apare un copil in familie se produce o mare schimbare, o evolutie. E minunat!”
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
