Și aceasta este viața veșnică… (Ioan 17, 1-13)

O Evanghelie de treisprezece versete se face punte de înțelegere a modului în care Dumnezeu e viu în mijlocul nostru. Dar și a manierei în care sărbătorile prin care trăim această extraordinară pedagogie a prezenței Lui, Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt, ne invită a da glas bucuriei de veacuri a Bisericii: „Domnul S-a Înalțat la ceruri, ca să trimită lumii pe Mângâietorul. Cerurile au gatit scaunul Lui, norii, suirea Lui. Îngerii se minunează, văzând om mai presus de ei. Căci, Tatăl primește pe Cel pe Care îl are în sânuri de-a pururi, iar Duhul Sfânt poruncește îngerilor Săi: Ridicați, căpetenii, porțile voastre! Toate neamurile bateți din palme, căci, Domnul, S-a suit unde era mai înainte” (Stihirile Înălțării, gls. 6).
Cuvintele ioaneice par esențiale în a răzbi spre taina Bisericii. Este important a încerca să trecem dincolo de simpla narațiune descriptivă a textului biblic. Avem de a face cu un dialog al Proslăvirii: Tatăl proslăvește pe Fiul și Fiul pe Tatăl, întru așteptarea Pogorârii Duhului Sfânt. Ni se deschide, astfel, putința cunoașterii Dumnezeului Treime: Tatăl, Fiul și Duh Sfânt. Domnul ține a se ruga pentru ”ca toți să fie una”, cu o unitate ce-și are puterea și modelul în însăși unitatea Sfintei Treimi. Dăduse ucenicilor Săi cuvintele vieții veșnice. Dar, ucenicii trebuiau să lucreze și cunoașterea, în împreună lucrare cu El, Dumnezeul cel Adevărat. Nu este lipsită de sens pedagogia prezentării, în duminicile care au trecut, a femeii din Samaria și a orbului celui vindecat, cărora Hristos Domnul le răspunde prin aceste cuvinte: Eu sunt! Și li se descoperă… Pentru a face cunoscută Treimea.
Suntem și în duminica ce face pomenirea părinților participanți la Sinodul I Ecumenic, de la Niceea (325). Cei care au combătut o erezie ticăloșită, împotriva Fiului lui Dumnezeu. Socotit de către Arie, asemeni multor vectori de imagine de astăzi, cel mult o icoană de moralitate și iubire. Un om special, dar nu Dumnezeu. Să luăm curaj din curajul sfinților! Căci, fără dumnezeirea Domnului Hristos, ne-am preface continuu că suntem oameni. Fără un destin și sens al împlinirii.

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu