Sfinții Petru și Paul

Biserica ne invită să celebrăm la data de 29 iunie sfințenia a doi mari apostoli: Petru și Paul, care au întărit mărturia credinței lor prin vărsarea sângelui, murind ca martiri. Aceasta este una dintre cele mai vechi sărbători prezente în calendarul roman, fiind atestată încă din secolul al IV-lea.
În Roma Antică, ziua de 29 iunie era dedicată fondatorilor acestei cetăți: Romulus și Remus. După ce a început să se dezvolte creștinismul, celebrarea păgână a fost înlocuită cu sărbătoarea care îi amintește până astăzi pe noii fondatori ai Romei: sfinții apostoli Petru și Paul.
Deși nu au fost uciși în aceeași zi și nici în același fel, martiriul sfinților Petru și Paul ne arată legătura strânsă a acestor doi apostoli cu viața și moartea lui Isus Cristos.
Sfântul Petru a murit cel dintâi, fiind răstignit pe o cruce cu capul în jos, iar sfântul Paul a fost mai apoi decapitat. Amândoi au murit asemenea lui Cristos, pentru că au trăit o viață asemănătoare, crescând din zi în zi în prietenia lui.
Și pe noi Dumnezeu ne cheamă să devenim prietenii săi, și pentru aceasta el ne transformă viața. În tradiția iudaică, atunci când Dumnezeu chema pe cineva la o misiune, îi dădea un nume nou.
Simon – pescarul, este numit Chefa, piatră, stânca de temelie, pentru că el reprezintă Biserica stabilă, biserica apostolică, cea care dăinuie până astăzi.
Saul este transformat în Paul și reprezintă Biserica în mișcare, Biserica în misiune, care duce veste bună la toată făptura.
Și noi, la Botez am primit numele de creștin și, o dată cu acest nume, o nouă misiune: de a fi martori ai vieții noi în Cristos.
Ce putem învăța noi astăzi de la cei doi apostoli, Petru și Paul? Să ne trăim viața iubindu-l pe Isus. Prin modelul celor doi apostoli, Isus vrea să ne facă să înțelegem că păcatul nostru, trădările și infidelitățile noastre, nu sunt mai puternice decât milostivirea sa. Isus vine mereu la noi oferindu-ne iubirea sa și cerându-ne iubire.
Un imn al Bisericii dedicat acestei sărbători spune că „a primit cheile Bisericii mâna lui Petru trădătorul, și maestrul Evangheliei a devenit Paul persecutorul”.
Isus a ales un trădător și un persecutor pentru a face din ei doi dintre cei mai mari Apostoli și coloanele Bisericii sale.
Exemplul lor ne îndeamnă să înțelegem că în misiunea pe care Domnul ne-o încredințează, nu calitățile noastre sunt cele mai importante, ci harul său. Nu contează atât ceea ce știm să fim sau să facem noi, ci mai ales ceea ce este și ceea ce face Cristos însuși în viața noastră.

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău