Sfinţii apostoli Petru şi Paul

Sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul este una dintre cele mai mari ale Bisericii primare. Petru şi Paul sunt apostolii care au susţinut Biserica cu multă osteneală, au hrănit-o cu multe predici şi exemple şi au stropit-o cu sângele lor spre a o înfăţişa lui Cristos ca pe o mireasă fără pată pentru ca, la rândul său, Isus să o prezinte Tatălui său. Amândoi se arată adevăraţi urmaşi ai lui Cristos suferind orice necaz, purtând crucea de fiecare zi cu multă bucurie, abandonându-se total în mâinile providenţei, acceptând tot ceea ce voinţa divină le rânduia. Ambii au avut acelaşi ţel: Cristos să fie totul în toţi spre slava lui Dumnezeu Tatăl.
Isus, care a primit de la Tatăl toată puterea în cer şi pe pământ, îl face părtaş pe Petru de această putere: de a lega în cer şi pe pământ, de a dezlega pe pământ şi în cer. Cât de greu i-a fost lui Petru să-şi înţeleagă măreţia puterii! La fel şi noi, dacă am înţelege puterea învierii pe care o primim prin viaţa sacramentală, cât de mult ne-am strădui să ne refacem în bine conduita morală a vieţii pământeşti, dar aşa, cădem, uităm să ne ridicăm, cădem şi ne ridicăm şi iar cădem; suntem dojeniţi şi uităm; indiferentismul ne lasă reci. Străduinţa lui Petru, după ce şi-a înţeles misiunea, a fost de a face din fiecare om pe care Domnul i-l scotea în cale o piatră vie din zidirea spirituală a Bisericii. La fel, şi sfântul Paul a voit să facă din fiecare om un instrument viu care să cânte gloria lui Dumnezeu. Dar noi? Dacă nu putem face ceva, asemenea lor, să fim asemenea celor care se rugau lui Dumnezeu fără încetare pentru eliberarea lui Petru, fiindcă aşa cum Petru atunci, tot aşa şi urmaşul său, Sfântul Părinte Papa, are nevoie de rugăciuni pentru a menţine unitatea poporului lui Dumnezeu. Paul atunci, misionarii de azi, toţi au avut şi au nevoie de rugăciune. Astfel, sărbătoarea lor comună constituie o chemare la rugăciune.
Totodată, sărbătoarea sfinţilor apostoli Petru şi Paul este şi o chemare la slujire. Dumnezeu a voit să intervină la rugăciunea credincioşilor, salvându-l pe Petru din închisoare, pentru a ne arăta că, în slujirea aproapelui, Dumnezeu îl consideră necesar pe fiecare om. Petru şi urmaşii săi sunt necesari pentru ca oamenii să ajungă la cunoaşterea lui Dumnezeu.
Dacă ar fi să considerăm Biserica spirituală ca pe o clădire materială, admiţând că sfântul Petru îi este temelie, în mod necesar trebuie admis că sfântul Paul este acoperişul ei. Noi suntem, sau cel puţin ar trebui să fim, pereţii construiţi din pietre vii. Dacă temelia susţine acoperişul, atunci şi acoperişul apără temelia şi pereţii de degradare. Însă atât temelia, cât şi acoperişul, au aceeaşi menire: apărarea pereţilor formaţi din pietre vii şi a acelora care între aceşti pereţi sunt instrumente vii care cântă gloria lui Dumnezeu, căruia îi aparţin toate.
Din moment ce ne-a creat, lui Dumnezeu îi sunt necesare semne prin care să ne descopere iubirea sa. Sfinţii apostoli Petru şi Paul sunt aceste semne ale iubirii divine care ne apără, ne călăuzesc, ne slujesc de modele în credinţă, speranţă şi iubire, spre lauda lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Pr. Cristi Hodea, vicar la Parohia Romano-Catolică „Sf. Nicolae” Bacău