De unitatea de viziune a misterului pascal depinde şi sensul unitar al celebrării Triduumului pascal. Acest Triduum este însăşi realitatea Paştelui Domnului celebrată în mod sacramental în trei zile: Vinerea sfântă celebrează patima; Sâmbăta Sfântă înmormântarea; Duminica celebrează Învierea. Fiecare zi a Triduumului este în interdependenţă cu celelalte, aşa cum ideea de înviere o presupune pe cea de moarte. Centrul de gravitaţie al celor trei zile este Vigilia pascală cu celebrarea euharistică. Normele generale privitoare la anul liturgic şi la calendar stabilesc cu o mare claritate: „Triduumul pascal al Pătimirii şi Învierii Domnului începe de la Liturghia de seară a Cinei Domnului, îşi are centrul în Vigilia Pascală şi se încheie cu Vesperele Învierii Domnului” (nr.19). În acest fel se adoptă o soluţie de echilibru între tradiţia liturgică, care consideră ca şi zile ale Triduumului pascal Vinerea şi Sâmbăta sfântă şi Duminica Paştelui, şi stima populară de care se bucură Joia sfântă. Poporul şi pietatea nonliturgică nu vorbeau despre Triduumul pascal, ci despre Triduumul sacru şi, cu acest nume, indicau zilele de joi, vineri şi sâmbătă. Astfel, conform normelor actuale liturgice, Joia sfântă intră în Triduumul pascal începând cu seara prin Liturghia Cinei Domnului. Până în acel moment Joia sfântă aparţine Postului Mare.
Nu se poate intra în spiritul celebrării liturgice a acestor zile, în profundul mister al Paştelui, oprindu-ne numai la anumite aspecte parţiale ale celebrărilor. Putem intra în misterul celebrat, prin harul Duhului Sfânt, numai încercând să înţelegem unitate şi totalitatea misterului pascal. Sf. Ambroziu, bazându-se pe tipologia folosită de Isus a reconstruirii templului în trei zile, spune: „trebuie ca noi să observăm nu numai ziua pătimirii, dar şi pe cea a învierii, astfel ca să putem avea o zi de amărăciune şi o zi de bucurie, pentru ca să postim în acea zi şi să ne săturăm în cealaltă. Acesta este triduumul sacru în care Cristos a suferit, s-a odihnit şi a înviat, cu privire la care el spune: dărâmaţi acest templu şi îl voi ridica din nou în trei zile”.
Reforma Liturghierului şi a anului liturgic dorită de conciliul al II-lea din Vatican aşează liturghia Cinei Domnului drept introducere, deschidere a Triduumului pascal. Aceasta ne dăruieşte momentul sacramental al aceluiaşi mister ce se celebrează în cadrul acestor trei zile. Astfel, această Euharistie ni se prezintă drept ritul memorial care face prezent misterul pascal al lui Cristos. Autentica Euharistie a Paştelui este însă cea din Vigilia pascală. Prin ritul cinei Domnul ne-a dăruit jertfa sa pascală. Biserica, prin voinţa lui Cristos, repetă această cină pentru a perpetua Paştele Domnului.
La ultima cină, Isus anticipează în ritul euharistic jertfa sa pascală ce include perspectiva victoriei prin Înviere. Momentele fundamentale ale acestei celebrări sunt: liturgia cuvântului, ritul facultativ al spălării picioarelor, liturghia euharistică, repunerea Sf. Sacrament, dezvelirea altarului.
Vinerea sfântă are o liturgie austeră şi sobră, fără ca aceasta să însemne că atmosfera sa dominantă ar fi indicată de plânsul sau doliul pentru un răposat. Biserica, în această zi, nu face o înmormântare, ci celebrează moartea victorioasă a Domnului, contemplându-i cu iubire jertfa sa sângeroasă, izvor al mântuirii noastre. De aceea se vorbeşte despre „fericita” sau „glorioasa” pătimire. De aceea, prima zi a Triduumului pascal este centrată asupra jertfirii Mielului lui Dumnezeu şi asupra semnului morţii sale glorioase: crucea.
În Vinerea sfântă, Biserica nu celebrează Cina Domnului. Liturgia este în întregime concentrată asupra jertfei sângeroase a lui Cristos, nu asupra ritului memorial. Şi din acest motiv nu se celebrează Euharistia şi avem înfăţişarea şi adorarea crucii.
Biserica rămâne în rugăciune şi post, meditând pătimirea şi moartea lui, precum şi coborârea lui la cei din iad, şi aşteptând învierea lui. Biserica se abţine de la celebrarea Liturghiei până la Vigilia solemnă sau privegherea nocturnă în aşteptarea învierii.
Sâmbăta sfântă este ziua lui Cristos înmormântat şi nu are o liturgie proprie. În afară de odihna lui Cristos în mormânt, Sâmbăta sfântă contemplă şi misterul coborârii sale la cei morţi. „Dumnezeu a murit în trup şi a coborât să zdruncine împărăţia iadului”, cărora Mântuitorul le aduce vestea mântuirii şi îi conduce în împărăţia cerurilor.
Fiecare credincios este chemat la contemplaţie. Sâmbăta Sfântă cheamă credincioşii la experienţa unei zile de intensă credinţă şi speranţă, rămânând singuri înaintea lui Dumnezeu într-o rugăciune tăcută de pură ascultare.
Puţine celebrări liturgice sunt atât de bogate în conţinut şi simbolism ca şi Vigilia pascală. Inimă a întregului an liturgic, din care este iradiată orice altă celebrare, Vigilia pascală este în linii mari o lungă celebrare a Cuvântului lui Dumnezeu care îşi atinge punctul culminant în Euharistie, oferta jertfei pascale a lui Cristos. În această noapte sfântă, Biserica celebrează în modul sacramental cel mai deplin opera răscumpărării şi a perfectei preamăriri a lui Dumnezeu prin memorie, prezenţă şi aşteptare.
Creştinii veghează în noaptea de Paști pentru a celebra întreaga economie salvifică într-o viziune unitară şi continuă de la creaţie la parusie. Memoria şi prezenţa misterului lui Cristos, care învinge moartea cu propria înviere.
Motivaţia cea mai profundă a caracterului nocturn al acestei celebrări stă tocmai în realitatea pascală pe care ea este chemată să o semnifice, adică „trecerea”. Simbolismul trecerii de la întuneric la lumină, de la noapte la zi şi, încă şi mai important, lumina care învinge întunericul, ziua care învinge noaptea, exprimă, pe planul simbolic, mai bine decât orice concept, misterul cel mai profund al Paştelui: trecerea lui Israel de la sclavie la libertate; trecerea lui Cristos de la moarte la viaţa glorioasă; trecerea celor ce cred în Cristos de la păcat la viaţa divină. Simbolismul fundamental al celebrării Paştelui, simbolism ce trebuie cultivat la nivel ritual cu întreaga sa forţă expresivă, este acela de a fi o „noapte luminată” şi de a demonstra şi aminti în modul său propriu că din moartea lui Cristos a izvorât viaţa noastră de har.
Liturghia zilei trebuie celebrată cu o mare solemnitate. Liturgia zilei învierii Domnului celebrează evenimentul pascal ca şi „ziua lui Cristos, Domnul”: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul” (Ps 117,24). Să trăim aceste zile cu mare credință!
Pr. Richardo-Dominic Baciu
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
